Actual

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu despre criticile președintelui Iohannis și ale liderului PSD la adresa sa: E o montură useristă

Vasile Dîncu

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu nu pare prea speriat de mesajul premierului Nicolae Ciucă că îl aşteaptă la discuţii la întoarcerea în ţară şi nici de criticile preşedintelui Iohannis sau ale şefului său de partid.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu despre criticile președintelui Iohannis și ale liderului PSD la adresa sa: „E o montură useristă”

Vasile Dîncu a declarat, joi, pentru TVR Info, referindu-se la criticile președintelui Klaus Iohannis și ale liderului PSD Marcel Ciolacu la adresa sa, că  ”Este o montură useristă. Liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse ca să se poată răspundă mai ales așa”.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis marți ministrului Apărării, Vasile Dîncu, să citească mai frecvent revista presei, după ce Dîncu declarase pe 8 octombrie că ”singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.

În replică, Dîncu a spus că și președintele Franței și alți reprezentanți ai NATO au declarat că diplomația este singura posibilitate de a opri conflictul. Ministrul Apărării a mai spus că nu i-a cerut nimeni demisia iar când a fost întrebat dacă crede că o să i-o ceară cineva, intervenția telefonică s-a întrerupt.

Redăm mai jos dialogul cu reporterul TVR Info:

Vasile Dîncu: O să discut. Mă uit la declarații pe care le-a făcut și președintele Macron și alți reprezentanți ai NATO despre calea diplomatică care nu este niciodată o cale care să fie dată la o parte. Este singura posibilitate, diplomația, de a opri violențele și conflictul. Ceea ce am spus eu a fost că nu trebuie să lăsăm Ucraina singură, că ea are o singură șansă, aceea de a lupta până la capăt. Iar noi trebuie să facem cu toții presiuni diplomatice pentru ca rușii să se retragă și să oprească acțiunea teroristă. Nu înțeleg de ce această montură s-a făcut la București și s-a pus în această cheie, încât președintele și premierul au răspuns. Sigur că vom avea discuții. Cu siguranță că o să discutăm lămuritor asupra acestei teme. Dar cred că este o idee care mi se pare normală, este o idee pe care o auzi în fiecare zi dacă citești revista presei, ca să spun așa.

(…) E o montură useristă. Liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse ca să se poată răspundă mai ales așa.

Rep: Vă gândiți să vă dați demisia?

Vasile Dîncu: Doamnă, nu mi-a cerut nimeni demisia în acest moment.

Rep: Credeți că o să v-o ceară cineva?

Telefonul se întrerupe.

Vasile Dîncu a declarat la sfârşitul săptămânii că singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia.

„Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu, la Prima TV.

Și liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a criticat, miercuri, pe Ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

”Când ești ministru al Apărării, nu mai ai crezuri, ai o politică a statului român. Repet, președintele având atribuții. Primul ministru trebuie să avem o discuție în coaliție. Nu e cazul să avem păreri personale și crezuri într-o perioadă de conflict”, a spus Ciolacu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.

Întrebat dacă Dîncu a greșit, liderul PSD a răspuns: ”Categoric, da”.