Actual Politică

Ministrul Energiei, Virgil Popescu s-a izolat. Pentru a treia oară are Covid. PSD nu-l menajează şi continuă seria reproşurilor

Ministrul Energiei, Virgil Popescu s-a izolat. Pentru a treia oară are Covid. PSD nu-l menajează şi continuă seria reproşurilor

Aflat în plin scandal legat de criza nergetică şi lipsa variantelor de ajutor a persoanelor vulnerabile, ministrul Energiei, Virgil Popescu s-a izolat. Până la vindecare. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marți sară că s-a infectat din nou cu virusul SARS-CoV-2 în urma vizitelor făcute în Statele Unite şi în Emiratele Arabe.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu s-a izolat. Pentru a treia oară are Covid. PSD nu-l menajează şi continuă seria reproşurilor

El a făcut acest anunț pe Facebook, spunând că are simptome de gripă şi că va sta în izolare până îi va trece boala.

„În urma vizitelor de lucru pe care le-am avut în ultimele zile, din SUA şi EAU, la întoarcere, având în vedere că nu mă simţeam bine şi îmi curgea nasul, am făcut un test rapid – COVID. S-a dovedit că sunt infectat din nou cu SARS-COV-2. Am simptome de gripă şi voi sta izolat acasă până va trece. Aveţi grijă de sănătatea voastră, că nu am scăpat încă de acest virus”, a scris Virgil Popescu. Ministrul a mai avut COVID-19 în noiembrie 2020 și în luna ianuarie a acestui an.

Tot ieri, ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunţat pe pagina sa de socializare că la 1 noiembrie, „avem în depozite gaze naturale în procent de 96,52% – 2.963,3 milioane metri cubi” şi dă asigurări că „nu vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populația și economia nu vor avea de suferit„.

De asemenea, Virgil Popescu a mai anunţat că în Emiratele Arabe a purtat discuţii cu reprezentanții companiei Masdar, care se ocupă cu producția de energie regenerabilă. „Sunt interesați să investească în țara noastră în colaborare cu Hidroelectrica și i-am încurajat să intensifice dialogul pentru a demara proiectele cât mai curând”.

PSD, un nou atac la ministrul Energiei, Virgil Popescu

Revenind în ţară, PSD poartă în continuare un război cu Virgil Popescu pe care îl acuză că nu are nicio „minimă preocupare să-i ajute pe români”. Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat că plafonarea prețului la energie încă nu a fost decisă în coaliție, dar că sunt discuții în acest sens.

„Nu sunt eu de vină, PSD, că cineva a vândut energia pe acest an și 60% din cea pe anul viitor. Eu nu am citit o hârtie micuță, A4, cu politica pe energie de la ministrul Energiei, de când a început criza. 1,3 lei/Kw e un preț maximal – dacă scade piața, scade și prețul. Rămâne acel barem de 0,68 de bani, noi decidem dacă vrem să folosim bani europeni. Nu va rămâne niciodată România fără energie, că nu poți mai mult de 2.000 nici să scoți, nici să exporți. Se poate închide un reactor, câteva zile. Există furnizori care au diferite tarife, dar e nevoie să se știe un preț maximal, de la cât plătim compensare,a ca să avem un buget clar. Să venim la TV să anunțăm concret cu cât creștem pensiile, de la cât compensăm, să nu mai lăsăm lucrurile să decurgă în mod populist”, a declarat Marcel Ciolacu.