Actual Politică

Nicolae Ciucă, echipă completă! „Luptele interne, în interiorul PNL, au luat sfârşit

Nicolae Ciucă, echipă completă! „Luptele interne, în interiorul PNL, au luat sfârşit

De astăzi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă are echipa întreagă. Consiliul Naţional al PNL a votat, vineri, noile funcţii de conducere din cadrul partidului. Lucian Bode, pentru funcţia de secretar general, a primit 606 de voturi pentru, şi 40 de voturi au fost anulate, Dan Motreanu a fost ales prim-vicepreşedinte cu cel mai mare număr de voturi, 736 pentru, şi doar 5 anulate, iar Virgil Guran a fost ales vicepreşedinte, cu 459 de voturi pentru.

Nicolae Ciucă, echipă completă! „Luptele interne, în interiorul PNL, au luat sfârşit

Lucian Bode nu a avut contracandidat pentru funcţia de secretar general. Virgil Popescu, care îşi depusese candidatura la funcţia de prim-vicepreşedinte, s-a retras, vineri, din cursa pentru postul de prim-vicepreşedinte, la Consiliul Naţional al PNL de la Poiana Braşov.

„Mă bucur că suntem toţi de acord că unitatea partidului stă în forţa noastră, să fim cât mai mulţi implicaţi. E păcat că până la această dată Dan nu a fost alături de noi, este un liberal mai vechi ca mine, care a participat şi a tras tot timpul la frâiele PNL şi cred că putem face mult mai mult împreună decât singuri în PNL, în special în anul 2024 când avem patru rânduri de alegeri”, a afirmat Virgil Popescu.

Declarat mulţumit, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat că împărtăşeşte sfatul preşedintelui Klaus Iohannis şi a adăugat că acel aspect al luptelor interne, în interiorul PNL, a luat sfârşit.

”Consider că este un moment foarte important să subliniem că acel aspect al luptelor interne, în interiorul PNL, a luat sfârşit şi aşa cum acum trei zile, preşedintele ţării a spus la Vila Florica, atunci când am sărbătorit ziua PNL, că vremea luptelor interne a luat sfârşit, mă alătur şi spun că într-adevăr, astăzi, PNL a dat dovadă de maturitate şi vremea luptelor interne a luat sfârşit”, a declarat preşedintele PNL, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, desfăşurat în Poiana Braşov.

Liderul liberalilor vrea să întărească legătura cu intelectualii, cu mediul academic, cu societatea civilă, dar şi cu diaspora.

„Este foarte important să subliniez că prin rezoluţia care s-a aprobat astăzi, PNL va promova întărirea legăturilor cu intelectualii, întărirea legăturilor cu mediul academic, cu societatea civilă, astfel încât să putem să primim tot ceea ce înseamnă mesajul din partea tuturor cetăţenilor români, pentru a avea observaţiile concrete şi reale, pentru a putea să punem laolaltă toate energiile şi expertiza de care putem da dovadă, astfel încât să continuăm procesul de modernizare a României”, a mai precizat Ciucă.

Putem spune că PNL şi-a asumat să fie promotorul diasporei, a mai adăugat preşedintele PNL, adăugând că partidul acordă respect, acordă atenţie şi de asemenea, prin acest mesaj, arată preţuirea pentru românii din diaspora.