Actual Politică

Nicolae Robu după descinderile procurorilor DNA din această dimineaţă la Primăria Timişoara: Aşadar, succes DNA!

Nicolae Robu după descinderile procurorilor DNA din această dimineaţă la Primăria Timişoara: Aşadar, succes DNA!

Procurorii DNA au descins din nou în Primăria Timişoara. Fac ei ce fac şi tot îşi găsesc drum la primărie. Azi, au venit la cererea primarul Dominic Fritz (USR) care în urmă cu un an a depus o plângere penală în care a sesizat o serie de nereguli în organizarea de concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018- 2020.

Nicolae Robu după descinderile procurorilor DNA din această dimineaţă la Primăria Timişoara: Aşadar, succes DNA!

Procurorii DNA au ridicat marţi o serie de documente din Primăria Timişoara, în urma unei descinderi, dosarele au legatură cu organizarea unor concursuri în instituţie, în mandatul anterior. Procurorii fac cercetări extinse într-un dosar în care este cercetat Florin Răvăşilă, fost director la Direcţia Patrimoniu I Est din Primăria Timişoara care ar fi primit 40.000 de euro mită de la o firmă care administra cimitire.

Dominic Fritz a confirmat astăzi că DNA  fost la Primăria Timişoara de unde au ridicat documente în legătură cu acest dosar.

”Pot să confirm că procurorii DNA au venit la Primăria Timişoara astăzi dimineaţă, în legătură cu  plângerea penală pe care am făcut-o acum un an. Am avut o suspiciune foarte bine documentată că s-au fraudat concursurile în Primăria Timişoara. Acum procurorii au mai ridicat câteva documente în legătură cu acest dosar. În rest, vă rog să înţelegeţi că nu pot să comentez ancheta în curs. Nu vă pot da detalii. Ceea ce am  găsit eu acolo a fost vorba şi de posturi de conducere şi de posturi de  execuţie. Eu atunci am predat dovezile pe care le-am  găsit eu la DNA, dar presupun că ancheta a găsit şi alte lucruri, dar nu am informaţii şi nu pot comenta”, a explicat Dominic Fritz.

Edilul a adăugat că au fost lucrări scrise ale unor persoane diferite pe care apărea acelaşi scris.

”Au fost lucrări scrise care au avut acelaşi scris care a tot reapărut. Au fost  unii candidaţi care au candidat la două concursuri şi de fiecare dată cu alt scris. Era clar că lucrările scrise la  intrare în primărie au fost scrise de altcineva şi de aceea am făcut plângere penală”, a declarat Fritz.

Întrebat din ce perioadă sunt neregulile, Fritz a subliniat că din 2018 – 2020.

Nicolae Robu: Şi pentru mine, GARANTEZ! Aşadar, succes DNA!

La rândul său, fostul primar Nicolae Robu a reacţionat în urma descinderilor DNA la Primăria Timişoara, el afirmând că dacă se confirmă că unele concursuri de angajare au fost organizate ilegal în mandatul său, cei responsabili trebuie să plătească.

Nicolae Robu a scris marţi pe Facebook, că a aflat din presă despre descinderea procurorilor DNA la Primăria Timişoara.

”Am aflat din presă că astăzi a avut loc o nouă descindere a procurorilor DNA la Primăria Timişoara, în legătură cu un număr de dosare de concurs de angajare din perioada cât am fost eu Primar. Eu nu pot decât să salut cercetarea, pentru că prin tot ce-am făcut mi-am dorit ca Timişoara să aibă o administraţie performantă, dar înainte de orice, cinstită, corectă, supusă cu sfinţenie legii! Iar dacă se confirmă că unele persoane au acţionat altfel decât erau cuvintele mele de ordine, comiţând ilegalităţi, negreşit ele trebuie să plătească pt asta!”, a scris Robu pe pagina sa de Facebook.

Fostul edil a mai spus că nu garantează decât pentru el.

”Am spus de nenumărate ori: eu am încredere în colaboratori, căci nu se poate funcţiona fără încredere, dar nu garantez decât pentru mine! Şi pt mine, GARANTEZ! Aşadar, succes DNA!”, a mai scris Nicolae Robu.