Actual International

Noi condiţii pentru românii care vor să lucreze în Marea Britanie. Anunţul făcut de premierul britanic Liz Truss

Noi condiţii pentru românii care vor să lucreze în Marea Britanie. Anunţul făcut de premierul britanic Liz Truss

Liz Truss, noul premier britanic, vrea să extindă cotele de imigranţi pentru a atenua lipsa de muncitori străini, potrivit ziarelor britanice The Times şi Financial Times. Cu o rată a şomajului de 3,6%, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) estimează că în Marea Britanie există 1,26 milioane de locuri de muncă neocupate.

Condiţii mai simple pentru străinii care vor să lucreze în Marea Britanie. Anunţul făcut de premierul britanic Liz Truss

Guvernul va anunţa în următoarele săptămâni o extindere a listei sectoarelor care pot recruta angajaţi din străinătate, care nu face distincţie între lucrătorii din Uniunea Europeană şi cei din restul lumii.

De asemenea, premierul ia în considerare să limiteze cerinţa de cunoaştere a limbii engleze, despre care unii angajatori spun că îngreunează recrutarea, potrivit ziarului britanic.

În Marea Britanie există 1,26 milioane de locuri de muncă neocupate

Printre alte profesii, executivul britanic va încuraja recrutarea de ingineri de telecomunicaţii pentru a contribui la obiectivul său de a furniza internet în bandă largă la 85% din locuinţele britanice până în 2025.

Cu o rată a şomajului de 3,6%, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) estimează că în Marea Britanie există 1,26 milioane de locuri de muncă neocupate.

Sectorul serviciilor sociale are nevoie de 105.000 de lucrători suplimentari, cel al asistenţei medicale de 40.000 şi cel al transporturilor de 100.000, în timp ce sectorul agricol are nevoie de 30.000 de vize suplimentare pentru lucrătorii sezonieri, scriu agențiile de presă internaționale citate de Agerpres.

Marea Britanie înceracă din 2021 să atragă forţă de muncă

La finalul anului trecut, Marea Britanie anunța că vrea să angajeze specialişti în servicii de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu din străinătate pentru a umple golurile cronice de forţă de muncă din acest domeniu, a anunţat Guvernul de la Londra.

Tot atunci, oficialii britanici spuneau că regulile de imigraţie vor fi relaxate pentru îngrijitori şi asistenţi sociali. Aceştia vor fi adăugaţi pe lista de ocupaţii deficitare a Ministerului de Interne din Marea Britanie. Cifrele arată că peste 40.000 de angajaţi din domeniul asistenţei sociale au părăsit sectorul în ultimele şase luni.

Guvernul Marii Britanii a încercat de mai multe ori să recruteze şoferi de camion cărora le-au fost oferite vize temporare de muncă. Este un al domeniu care se confruntă cu o criză gravă de personal.