Actual

O nouă versiune a morții celebrei Ivana Trump. Urma să plece într-o vacanţă la Saint Tropez, Franţa

O nouă versiune a morții celebrei Ivana Trump. Urma să plece într-o vacanţă la Saint Tropez, Franţa

Ivana Trump a murit joi, la New York, în urma unor răni în zona trunchiului (parte a corpului uman cea mai voluminoasă, la care sunt articulate membrele şi este legat capul prin gât). „Rănile de impact contondent”, așa cum le-a consemnat medicul legist care a consultat trupul neînsuflețit, au fost provocate de o căzătură”, potrivit postului de televiziune Fox News din SUA.

De ce a murit Ivana Trump. Urma să plece într-o vacanţă la Saint Tropez, Franţa

Un purtător de cuvânt al poliției din New York a declarat canalului TV că femeia de 73 de ani a fost găsită căzută în capul scărilor din locuința sa.

Potrivit presei americane, ea urma să plece în perioada următoare la Saint Tropez, în Franța. Cineva din familie a sunat poliția, pentru că nu fusese văzută de ceva vreme. Când ofițerii au ajuns acasă, au găsit-o fără suflare, căzută.

Ivana Maria Zelnickova, un fost model născut în Cehoslovacia acum 73 de ani, a murit pe 14 iulie. Trupul său fără viaţă a fost găsit întins pe scările apartamentului în care locuia în Manhattan, pe strada 64, chiar vizavi de Central Park.

Ivana și-a petrecut ultimele zile pregătindu-se de o plecare în St. Tropez pe care o dorea mult. Înainte să își părăsească imobilul, ea și-a programat o vizită obișnuită la salonul ei preferat.

Şi anchetatorii lansaseră ipoteza în care aceasta ar fi căzut pe scări după ce ar fi suferit un episod de natură medicală.

Femeia mâncase, mai devreme, într-un restaurant italian unde era clientă obişnuită. La început, cauza morţii a fost pusă pe seama unui stop cardiac sau a unei boli, deşi angajaţii restaurantului în care mâncase au spus că în acea seară a părut la fel de sănătoasă ca întotdeauna.

Un prieten al femeii dezvăluise pentru New York Post că Ivana Trump acuzase recent probleme de mers.

 „Mi-a spus că are dureri în picioare şi nici măcar nu a putut să iasă”.

Când a fost sfătuită să meargă la medic, a răspuns că nu este o plăcere să meargă la spital.

 „Nu, urăsc să merg la doctor. Mă îmbolnăvesc mai mult când merg acolo”, a replicat Ivana Trump.