Actual

O poveste impresionantă: Un băiat de 14 ani din Botoșani a devenit eroul salvator a cinci vieți după ce a murit

O poveste impresionantă: Un băiat de 14 ani din Botoșani a devenit eroul salvator a cinci vieți după ce a murit

Viața este impervizibilă și aceasta ne este demonstrat zilnic. Destinul își urmează cursul, dar nouă ne rămâne durerea. Sunt oameni care au menirea de a ajuta pe semenii lor și Alexandru este unul dintre ei.

O poveste impresionantă: Un băiat de 14 ani din Botoșani a devenit eroul salvator a cinci vieți după ce a murit

Alexandru-Robert avea 14 ani când firul vieții a fost întrerupt brusc și inexplicabil. Povestea lui este deosebit de impresionantă. Tragedia care a rămas în urma lui este inimaginabilă. Alexandru tocmai terminase opt clase și a intrat la liceu. Era bucuros că a terminat gimnaziul cu brio și se bucura de vacanță, așteptând cu nerăbdare să meargă la liceul unde a ales să își petreacă următorii 4 ani.

Ce s-a întâmplat

Pe 2 august, Alexandru a fost găsit inconștient, în cadă. În timpul zilei, nimic nu anunța că tânărul ar avea vreo problemă de sănătate, povestesc apropiații.

Şocaţi, părinții au sunat la 112 și i-au făcut și ei masaj cardiac, până când au ajuns medicii de la ambulanță. Dar starea copilului era deosebit de gravă.

Inițial, Alexandru a fost dus la secția de pediatrie a Spitalul Județean Botoșani. Medicii au văzut, după examenul de computer tomograf, că adolescentul avea o ruptură a unui vas de sânge la nivelul creierului și l-au transferat în regim de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Doctorii, însă, nu au avut ce să facă pentru băiatul se afla în moarte cerebrală, astfel încât au cerut acordul familiei pentru prelevarea organelor.

Familia lui Alexnadru a acceptat să îi fie donate organele copilului lor iubit, exact cu acest gând – să ajute pe cei aflați în dificultate. Trei operații de transplant au fost făcute, deja, în spitalele din Iași, iar alte două sunt programate pentru luni, 8 august. Alexandru a devenit erou prin salvarea a cinci vieți care atârnau doar de un fir de ață.

Alexandru, un adolescent iubit de toți

Alexandru, prin ochii celor dragi

Alexandra Amarinei, sora lui Alexandru: „Era zâmbăreț, glumeț tot timpul, toți l-au iubit și l-au apreciat, nimeni nu se aștepta la așa ceva. Noi, chiar cu jumătate de oră înainte, am râs, am dansat, ne-am simțit bine în ziua aceea. Toată ziua a fost perfectă, nu a făcut efort, nu a făcut nimic, a vrut să facă un duș și nu a mai apucat.”

Oamenii salvați

Cinci bolnavi, cu ajutorul lui Alexandru și familiei lui, au primit o șansa la o viață normală. Este vorba despre un tânăr cu ciroză hepatică provocată de un sindrom congenital rar și alţi doi bolnavi grav, care au primit câte un rinichi, potrivit protv.

La Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași urmează să aibă loc, luni, și cele două transplanturi de cornee, pentru care au fost chemați la analize și teste de compatibilitate trei bolnavi cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

Foto: captura imagine/protv