Politică

Alt pui de scandal pe tema energiei. Un deputat PSD cere imperativ demisia ministrului Popescu și primește replica de la PNL

Alt pui de scandal pe tema energiei. Un deputat PSD cere imperativ demisia ministrului Popescu și primește replica de la PNL

Dezbaterea pe tema energiei continuă cu un nou episod. Direct sau pe căi diplomatice, fiecare oficial al statului român își dă cu părerea. Rămâne doar ca noi, privitorii, să stăm de-o parte și cel mult, să ajungem la o concluzie. Rolul jurnalistului echidistant este să privească de undeva de sus, de la înălțime, toate taberele, expunând public punctele de vedere oficiale. Punctul final îl pune și de această dată cititorul.

Deputat PSD îi cere imperativ ministrului PNL Virgil Popescu  ”să se trezească”

Mihai Weber, deputat PSD, a luat reacție la dezbaterea actuală pe tema energiei, și și-a exprimat public punctul de vedere, pe pagina personală de social media.

Deputatul PSD Mihai Weber a scris, marţi, 23 august, pe pagina sa de Facebook, că românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei lui Virgil Popescu şi că, ţinând cont de faptul că se apropie sezonul rece în care va creşte consumul şi, prin urmare, vor creşte costurile atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici, astefl încât îi cere imperativ ministrului Energiei să se trezească şi să vină urgent cu soluţii care să oprească şi să descurajeze creşterea nejustificată a preţurilor la energie şi gaze.

Deputatul PSD Mihai Weber/ Foto: Facebook

Ministrul „este total lipsit de idei” și n-are soluții

Românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei lui Virgil Popescu! Virgil Popescu, ministrul Energiei, este total lipsit de idei referitor la ce măsuri ar trebui luate pentru a compensa creşterile de preţuri la energie electrică, gaze naturale şi combustibil.

PSD a propus încă de anul trecut soluţia reglementării preţului pentru o perioadă determinată de timp, dar PNL s-a opus, alegând varianta subvenţionării în condiţiile unui deficit bugetar în creştere”, spune deputatul PSD Mihai Weber.

Parlamentarul arată că, ”după pierderea unui an în care datoria publică a crescut pentru a susţine această compensare aleasă de ministrul Energiei, ajungem la concluzia că propunerea PSD este singura în măsură să stopeze preţurile care deja nu mai au nicio justificare economică”, spune Weber, prin intermdiul pagiii sale personale de socializare.

Avem ca exemplu țările europene. Roata nu o mai putem inventa, ea a fost deja inventată, așa că modelele sunt chiar în fața noastră, trebuie doar să deschidem ochii.

Majoritatea ţărilor din Europa au luat zeci de măsuri pentru a proteja populaţia şi economia, în timp ce în România nu s-a avut în vedere decât soluţia cea mai păguboasă pentru statul român, aceea de a compensa nişte preţuri deja scăpate de sub control.

Soluţia reglementării preţului la energie a fost adoptată şi de alte ţări şi, mai mult, au fost alese şi alte măsuri alternative care să calmeze haosul impus de anumiţi jucători de pe piaţă. De la asigurarea gratuităţii transportului pentru navetişti, subvenţionarea gospodăriilor ale căror costuri la utilităţi erau mai mari de 30% din venit, până la suspendarea taxei de transport pentru energie sau acordarea unor vouchere pentru gospodăriile vulnerabile, iată doar câteva dintre soluţiile găsite în alte ţări cu un nivel de trai mult superior decât cel din România”, consideră Weber.

„Românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei sale”

Sezonul rece se apropie cu pași repezi. Până la venirea toamnei, zilele sunt numărate. Să nu ne trezim ca în povestea cu greierele și furnica, noi fiind desigur, greierele.

Ţinând cont de faptul că se apropie sezonul rece în care va creşte consumul şi, prin urmare, vor creşte costurile atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici, îi cer imperativ domnului ministru al Energiei să se trezească şi să vină urgent cu soluţii care să oprească şi să descurajeze creşterea nejustificată a preţurilor la energie şi gaze.

Poate alege dintre soluţiile propuse de PSD sau soluţiile adoptate de alte ţări din Uniunea Europeană, însă trebuie să o facă urgent, fiindcă românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei sale”, mai transmite el.

Pagina deputatului PSD Mihai Weber se pare că a fost studiată în amănunt și de colegii de la PNL deoarece aceștia au venit imediat cu un răspuns. Ca la toate răspunsurile exprimate în spațiul public, toți reprezentanții PNL au un șablon șli spun același lucru: ”noi nu vrem să ne certăm”, neținând cont de un singur fapt real: nimeni nu se ceartă cu nimeni. Deci…

ionut stroe