Actual

Planurile lui Putin, sub lupa lui Biden. „Putin caută să slăbească proiectul european…!”

Planurile lui Putin, sub lupa lui Biden. „Putin caută să slăbească proiectul european…!”

Planurile lui Putin, sub lupa lui Biden. După încercarea lui Putin de a slăbi proiectul european şi alianţa SUA cu NATO, Joe Biden este hotărât să „recâştige” încrederea Europei, avertizând totodată împotriva revenirii la „blocurile îngheţate din perioada Războiului Rece”, relatează AFP şi Reuters.

„Kremlinul atacă democraţiile noastre. Putin caută să slăbească proiectul european şi alianţa noastră NATO. El vrea să saboteze unitatea transatlantică şi determinarea noastră, pentru că este mult mai uşor pentru Kremlin să intimideze şi să ameninţe state luate separat decât să negocieze cu o comunitate transatlantică puternică şi unită”, a declarat președintele ales de americani.

Nu trebuie să revenim la blocurile îngheţate în Războiul Rece

Joe Biden a mai spus că este hotărât să „recâştige” încrederea Europei. Dar „nu este vorba de a monta Estul împoriva Vestului. Noi nu putem şi nu trebuie să revenim la blocurile îngheţate în Războiul Rece”, a adăugat el.

În acest context, Joe Biden a asigurat că angajamentul SUA faţă de NATO este de nezdruncinat şi a promis că Washingtonul va respecta principiul acestei Alianţe conform căruia un atac împotriva unui singur membru este un atac împotriva tuturor, conform articolului 5 din tratatul NATO.

Statele Unite sunt deplin angajate faţă de Alianţa noastră NATO şi salut investiţiile dumneavoastră în creştere în capabilităţi militare care permit apărarea noastră comună, a conchis Biden.