Actual

Premierul României: Suntem pregătiţi să depășim pandemia de fiecare dată. Nu ar trebui să fie nicio problemă

Premierul României: Suntem pregătiţi să depășim pandemia de fiecare dată. Nu ar trebui să fie nicio problemă

Premierul Florin Cîţu a declarat ieri că autoritățile sunt pregătite pentru un nou val de infectări și chiar pentru a depăși pandemia.

El a subliniat că de la 1 august este prevăzută o nouă etapă de relaxare a restricțiilor, însă masca de protecție, care acoperă nasul și gura, va trebui să fie purtată obligatoriu în spațiile închise și după această dată.

Florin Cîţu: Rămânem cam cu ce avem acum. Masca rămâne la interior, dar cred că ceea ce avem acum este foarte bine și văd că toată lumea se bucură de aceste măsuri. Suntem pregătiţi să depășim pandemia de fiecare dată. Sunt sigur că și Ministerul Sănătății este pregătit, deci nu ar trebui să fie nicio problemă. Avem doze de vaccin.

Reporter: În restaurante, baruri, vor avea voie doar cei vaccinați?

Florin Cîțu: Nu s-a luat nicio decizie în acest sens și le spun colegilor mei că nu are sens să aruncăm în spațiul public ceea ce noi discutăm acum. Când vom lua o decizie, vom prezenta. Dar deciziile le luăm după ce avem propunerile celor de la INSP, specialiști, apoi luăm o decizie.