Actual

Președintele PNL, răspuns ferm pentru Florin Cîțu: Negocierile de formare a acestei coaliții au fost conduse de mine

Președintele PNL, răspuns ferm pentru Florin Cîțu: Negocierile de formare a acestei coaliții au fost conduse de mine

Liderul PNL, Ludovic Orban, i-a dat replica premierului României. Președintele Camerei Deputaților a reacționat după ce Florin Cîțu a declarat că „convins o Românie” să fie prim-ministru.

Președintele PNL, răspuns ferm pentru Florin Cîțu

„Candidatul oficial pentru funcția de prim-ministru al PNL în campania electorală am fost eu. La negocieri, după prima formă a mandatului – Florin Cîțu premier și eu președinte al Camerei Deputaților, am flexibilizat mandatul, după un blocaj de șase zile, cu o a doua variantă – Ludovic Orban premier și Florin Cîțu președinte al Senatului. Asta a deblocat negocierile. Până la urmă preferința pentru Florin Cîțu, între Florin Cîțu și eu premier, a fost manifestată de partenerii de la USR PLUS. Până una-alta, negocierile au fost conduse de mine. Deci negocierile de formare a acestei coaliții au fost conduse de președintele PNL, adică de mine”, spune Ludovic Orban.

Florin Cîțu s-a referit și la competiția internă cu Ludovic Orban pentru șefia PNL

Aflat într-o vizită la Alba, Florin Cîțu s-a referit și la competiția internă cu Ludovic Orban pentru șefia PNL și la susținerea pe care încearcă să o obțină de la organizațiile din teritoriu ale partidului.

„Cred că am convins o Românie să fiu prim-ministru și să fiu susținut de coaliție, cred că este mai simplu să conving niște colegi să mă susțină la președinția PNL”, a spus Florin Cîțu.

La congresul PNL, care va avea loc pe 25 septembrie, și-au anunțat candidatura pentru președinția formațiunii Ludovic Orban și Florin Cîțu, scrie Mediafax, citat de Antena 3.