Actual

Probleme mari la nivel european. Marcel Ciolacu a amenințat cu greva

Probleme mari la nivel european. Marcel Ciolacu a amenințat cu greva

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că va discuta cu prim-ministrul României principiile şi mecanismele planului Național de Relansare și Reziliență aprobat în ședința de Guvern. Dacă nu se va ajunge la un numitor comun, PSD va intra în grevă parlamentară.

Ciolacu: Sper cu prim-ministrul să lămurim principiile

„Mâine, eu, sper cu prim-ministrul să lămurim principiile şi mecanismele şi pe urmă, cum am anunţat, o să trimit specialiştii din cadrul PSD, să discute cu cei care lucrează la PNRR. Sunt lucruri peste care nu putem trece”, a precizat Ciolacu la Antena 3.

Politicianul a adăugat că întâlnirea a fost stabilită zilele trecute, în cadrul unei discuţii cu premierul privind PNRR, după ce acesta l-a contactat telefonic.

„Cu domnul Cîţu, a fost o discuţie foarte scurtă, că urmează să fiu contactat şi să avem o discuţie în cursul acestei săptămâni. Eram la birou. Presupun că acest telefon a fost în urma discuţiilor avute de domnul Cîţu la Bruxelles. A rămas că vom avea o discuţie. Eu, de la toţi comisarii, am înţeles că, deja, la Bruxelles s-a discutat punctual în ceea ce priveşte venirea şi prezentarea PNRR. Apelul a fost în urma cerinţelor comisarilor europeni şi a preşedintei Comisiei (…).A rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de PNRR. A rămas că mâine stăm de vorbă şi stabilim data şi locaţia unde ne vom întâlni”, a afirmat Ciolacu.

Eu, cu domnul Cîţu, stabilesc principiile

Liderul PSD a menţionat că este exclus ca premierul să nu vină cu PNRR-ul în Parlament, înainte de a merge la Bruxelles.

„Eu, cu domnul Cîţu, stabilesc principiile şi este exclus să nu vină cu el (cu PNRR – n.r.) în Parlament. Am anunţat foarte clar, dacă se merge cu PNRR direct la Bruxelles, fără să fie prezentat şi fără să avem o discuţie serioasă pe principii şi pe mecanismele de acces la aceste fonduri, PSD va intra în grevă parlamentară. Discuţia avută la Bruxelles a fost foarte clară, o dată este prezentarea şi o dată să discutăm PNRR pe puncte, să vedem care sunt reformele. Avem şi, în ceea ce priveşte administraţia şi programul naţional de infrastructură a gazelor (propuneri PSD la PNRR – n.r.). Este exclus să nu fie prevăzută Autostrada Moldovei în PNRR”, a susţinut preşedintele PSD, informează agerpres.ro