Actual International

Profesoară de filosofie politică din Rusia, denunțată de un student: “Noi avem traditia Gulagului”

Profesoară de filosofie politică din Rusia, denunțată de un student: “Noi avem traditia Gulagului”
Moscow Times

O profesoară universitară de la Universitatea Mining din Sankt Petersburg și-a dat demisia de la catedră, în urma unor presiuni venite din partea biroului decanului, care a fost informat de unul dintre studenți că aceasta le-ar fi vorbit la cursuri despre războiul din Ucraina într-un mod critic.

Aplaudată de studenți

La ultimul ei curs, studenții ei au aplaudat-o și au plâns. Astăzi, ea și-a scris povestea în ziarul online The Moscow Times din Olanda, țară în care s-a stabilit în prezent și unde, în mod extrem de tragic, nu și-a găsit de lucru decât în curățenie și house keeping, dar continuă să scrie, chiar dacă în Rusia nu mai poate să publice.

Pe 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, Maria Rakhmaninova, a simțit, „pentru prima dată în 15 ani”, că nu se poate concentra să-și țină cursul. Și-a dat seama că studenții nu știau nimic despre război, așa că le-a spus puținele informații pe care le aflase. Și a adăugat: „Din păcate, astăzi este o zi teribilă”, observând că “primele patru rânduri de studenți plângeau”. Acesta ar fi fost începutul unei serii de cursuri “politice” pe care profesoara le-ar fi ținut studenților.

Guernica lui Picasso, mărul discordiei politice

„Am început cursul despre estetică în artă. Unul dintre slide-urile pe care le-am arătat a fost “Guernica” lui Picasso (tabloul lui Pablo Picasso legat de bombardamentele orașului spaniol Guernica de către germani, în timpul Războiului Civil Spaniol din 1937), a povestit profesoara. Comparația subtilă făcută între acest eveniment și bombardarea Kievului în primele ore ale invaziei nu au fost pe placul tuturor, dar au creat un mare val de emoție în rândul majorității de studenți.

După prelegere, în pauză, studenții și-au exprimat îngrijorarea, alții chiar au îmbrățișat-o, a mai relatat ea. Familia unei studente, de pildă, tocmai fusese evacuată din orașul ucrainean Ivano-Frankivsk.

„Studenții m-au rugat să las timp la sfârșitul orei ca să le răspund la întrebări despre istoria relațiilor ruso-ucrainene”, a mai explicat Maria Rakhmaninova în articolul de opinie din Moscow Times. „Am spus câteva cuvinte despre evenimentele din 2014 (n.r. – anexarea Crimeei și războiul din Donbas)”, dar le-a răspuns și la curiozități despre presupusa teamă a Rusiei de o posibilă agresiune din partea NATO.

Următorul curs cu acei studenți a fost o săptămână mai târziu. În pauză, a sunat-o decanul Departamentului de Arte, din care și ea făcea parte, și a informat-o că unul dintre studenți „a denunțat-o”. Apoi, i-a spus că „vor lua măsuri” dacă nu renunță „să vorbească despre politică, pentru că universitatea este în afara politicii”.

Ultimul curs: conceptul lui Mamardashvili

Când a revenit în fața studenților, profesoara a realizat o conexiune cu prelegerea și a făcut o afirmație neașteptată: „Colegi, tocmai ce am vorbit despre conceptul lui Mamardashvili, (celebru filosof al ideilor din perioada sovietică),  “media eforturilor” , care spune că nimic în cultură nu e de sine stătător, ci se formează prin efortul oamenilor. Acest lucru se aplică și în cazul tradiției. Noi avem o lungă tradiție, pe care mulți oameni o apreciază astăzi, tradiția Gulagului.”

Apoi, în ciuda uimirii din sală, a continuat: „Aceasta poate fi reprodusă doar prin media eforturilor, adică prin denunțare. Cineva de aici tocmai a sunat la biroul decanului și a demonstrat teoria lui Mamardashvili despre «media eforturilor». Mulțumesc. Să continuăm”, a mai spus profesoara atunci.

În acest fel și-a încheiat Maria Rakhmaniova munca intelectuală la universitate, înainte de a părăsi și Rusia, în a cărei societate nu s-a mai putut integra.