Actual

Revoltă națională. Angajații ies în stradă din cauza salariilor prea mici

Revoltă națională. Angajații ies în stradă din cauza salariilor prea mici
sursa foto realitate.net

Din cauza salariilor mici și a legii pensiilor, a început o revoltă la nivel național. Angajații susțin că legea pensiilor va duce la nedreptăți. Motiv pentru care protestează personalul de la ambulanță, angajații Direcției de Sănătate Publică, personalul Caselor de Sănătate și de Pensii și membrii Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității. Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Ambulanță, Gheorghe Chiș, a intrat ieri seară în greva foamei în semn de protest.

„Sunt alături de mine, în greva foamei, după raportul final din Comisia pentru muncă și protecție a muncii, colegii din patru județe, lideri de sindicat din Serviciul de Ambulanță Tulcea, Brăila, Olt și Vâlcea. Dimineață au ajuns și alți doi colegi din Teleorman și București. În acest moment suntem într-un număr tot mai mare de oameni.” a spus Gheorghe Chiș, conform Antena 3 .