Actual International

Revolta oligarhilor și patronilor ruși. 61 de procese intentate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cer despăgubiri uriașe

Revolta oligarhilor și patronilor ruși. 61 de procese intentate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cer despăgubiri uriașe
Noi.md

A venit și rândul lor să se revolte. Este vorba depre oligarhii ruși și patronii de mari companii rusești care au plecat cu jalba-n băț la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, unde au solicitat nu numai returnarea bunurilor confiscate dar și despăgubiri uriașe, cu multe zero-uri.

Revolta oligarhilor și patronilor ruși. 61 de procese intentate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, unde cer despăgubiri uriașe

Nu unul, ci mai mulți mai mulți oligarhi ruși și patroni de mari societăți comerciale din Rusia au dat în judecată Curtea de Justiție a UE, pentru sancțiunile impuse ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia.

Un număr de 61 de procese au fost deschise la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, scrie media externă. Câteva nume, intens mediatizate de la începutul războiului nedrept, sunt anunțate de tabloidul german Bild, citat de Agerpres. Este vorba despre oligarhii ruşi Grigori Berezkin şi Ghenadi Timcenko, Roman Abramovici, dar şi Mihail Fridman.

Potrivit documentelor disponibile pe site-ul instanţei, ei susțin că au avut de suferit din cauza sancţiunilor UE și încearcă să demonstreze aceasta și din punct de vedere juridic.

Care sunt solicitările oligarhilor nemulțumiți 

Acestea sunt doar câteva exemple. Oligarhii ruşi Grigori Berezkin şi Ghenadi Timcenko solicită despăgubiri pentru „prejudiciul moral.” Berezkin susţine că „a suferit daune grave ale reputaţiei” şi că „nu există nicio legătură materială între el şi politica Rusiei în Ucraina”, potrivit informațiilor existente la dosarul său.

Ghenadi Timcenko, care locuieşte în Elveţia, solicită însă o despăgubire de 1 milion de euro acuzând UE de o „eroare de evaluare” cu privire la „relaţia dintre reclamant şi preşedintele Putin”.

Nici ei nu se lasaă mai prejos. Este vorba despre fostul proprietar al clubului englez de fotbal FC Chelsea, Roman Abramovici, dar şi Mihail Fridman, fondatorul şi managerul grupului financiar Alfa-Group.

Sancţiunile anterioare au vizat economia, sistemul financiar, banca centrală şi înalţi oficiali guvernamentali. Iar ultimul pachet de sancțiuni, care a intrat în vigoare vineri, vizează companii de apărare, bănci, radiodifuzori şi oficiali. În același context s-a decis îngheţarea activelor deţinute în UE de 141 de persoane fizice şi 49 de entităţi.

Menționăm că toate persoanele sancţionate au primit interdicţii de călătorie în spaţiul UE.