Actual Social

Românii nu mai au încredere în Biserica. Cine se află pe primul şi ultimul loc în opţiuni

cotidianul.ro

În ultima perioadă, românii şi-au pierdut încrederea în Biserică şi s-au reprofilat. Creditul cel mai mare îl au de această dată pompierii, conform  datele din cea mai nouă cercetare realizată de Avangarde.

Românii nu au avut şi nici nu au în continuare încredere în spitale. Acestea reprezintă un procent doar de 15 la sută. Este vorba despre „Barometrul opiniei publice” pe luna septembrie 2022.

Românii nu mai au încredere în Biserica. Cine se află pe primul şi ultimul loc în opţiuni

Printre întrebările puse românilor care au participat la acest sondaj de opinie se numără şi cea privind instituţiile din România în care au încredere.

Pe locul întâi, la distanţă mare de următoarea poziţie, regăsim Pompierii, cu un procent de 77% dintre respondenţi care au precizat că au încredere.

Podiumul este complet de către SMURD, cu 63%, şi Ambulanţă, cu 57%. La capătul opus, se află Preşedinţia şi Guvernul, ambele cu o cotă de încredere de 20%, Parlamentul, cu 17%, şi Spitalele, cu numai 15%.

Pompierii sunt instituţia în care românii au cea mai mare încredere

sursa: Avangarde

Pompieri – 77%

SMURD – 63%

Ambulanţă – 57%

Armată – 56%

Biserica Ortodoxă – 55%

Biserica Catolică – 30%

Şcoală – 29%

SRI – 28%

SIE – 25%

SPP – 22%

DNA – 21%

Preşedinţie – 20%

Guvern – 20%

Parlament – 17%

Spitale – 15%

Ce state sunt apreciate de români, pentru modul în care tratează România?

O altă întrebare a vizat modul în care diferite state se comportă faţă de România. Cea mai bună părere a fost înregistrată de către respondenţii la barometrul Avangarde cu privire la Republica Moldova (53%), urmată de Statele Unite (49%) şi Uniunea Europeană (48%).

Când a venit vorba despre modul în care se comportă Ucraina faţă de România, doar 33% din participanţi la sondaj au spus că au o părere bună, iar clasamentul este încheiat de Olanda (25%), China (24%), Ungaria (13%) şi Rusia (4%).

Românii nu doresc ca ţara noastră să iasă din Uniunea Europeană

Când au fost puşi să aleagă între Parteneriatul Strategic cu SUA şi Apartenenţa la UE, răspunsurile au fost aproape egale (36%, respectiv 35%).

Românii sunt ferm pentru rămânerea în interiorul Uniunii Europene. 70% au votat pentru asta, în timp ce doar 9% au spus că ar alege ca România să părăsească UE.

O altă întrebare în cadrul barometrului Avangarde i-a privit pe precedentul şi actualul preşedinte al Statelor Unite. Românii par să îl prefere pe Donald Trump, acesta fiind ales de 28% din respondenţii la sondaj, în timp ce Joe Biden a adunat 22%.

Barometrul Avangarde a fost realizat în perioada 22-30 septembrie 2022, pe un eşantion de 904 subiecţi, reprezentativ pentru populația adultă (18 ani și peste) la nivel național. Metoda culegerii: CATI (telefonic). Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4%.