Actual

S-a decis! România și alte state europene opresc importurile de cereale din Ucraina și primesc bani

cereale

Criza cerealelor este o problemă care persistă de mai multe luni. Fermierii din România, Polonia, Bulgaria, Slovacia și Ungaria au fost afectați de blocarea cerealelor ucrainene pe teritoriile lor, unde au fost vândute la prețuri foarte reduse și au ajuns astfel la un cvasimonopol al pieței. În afară de România, toate statele afectate au luat măsuri unilaterale de oprire a importurilor. Comisia Europeană a criticat caracterul unilateral; astăzi, instituția și-a dat acordul ca aceste produse să nu mai fie comercializate pe teritoriile aflate în prima linie.

De asemenea, Comisia Europeană a anunțat că va trimite noi ajutoare financiare țărilor care se află în criză. Astfel, fermierii români vor primi 30 de milioane de euro, conform declarațiilor pe care le-a făcut ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, Petre Daea.

Declarația Comisiei Europene

Instituția CE a condamnat deciziile unilaterale ale Poloniei, Slovaciei, Bulgariei și Ungariei. Acestea au hotărât să oprească importurile fără acordul structurilor europene. Deși România a luat la rândul său în considerare astfel de măsuri, Petre Daea a insistat să aștepte decizia oficială a Comisiei. Pentru a primi sprijin financiar, celelalte țări s-au văzut la rândul lor obligate să renunțe la interdicțiile unilaterale.

„În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele floarea-soarelui originare din Ucraina pot fi puse în continuare în liberă circulaţie în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci state membre aflate în prima linie, şi anume Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Produsele respective pot continua să circule în aceste cinci state membre ori să le tranziteze în cadrul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi expediate în continuare către o ţară sau un teritoriu din afara UE”, au declarat oficialii Comisiei Europene, titrează zf.ro. Așadar, importurile sunt interzise, iar tranzitarea teritoriului rămâne posibilă, așa cum prevăzuseră în revendicările lor și statele care au interzis pentru o scurtă pertioadă în mod unilateral comercializarea cerealelor ucrainene.

Sprijin pentru Ucraina, dar și pentru vecinii est-europeni

Până la data de 5 iunie 2023 cel puțin, transporturile de produse din sectorul primar ucrainean au fost liberalizate de către Uniunea Europeană. Măsurile de susținere economică a țării care se află în război de peste un an continuă. Totuși, vecinii care au întâmpinat probleme economice din cauza blocajelor  și altor nereguli de factură logistică vor fi și ei protejați de instituțiile UE. Amintim că numeroși fermieri din aceste țări situate în estul Europei au ieșit în stradă și au protestat împotriva scăderii nivelului de trai pe care au experimentat-o de când cerealele ucrainene au monopolizat piețele pe care ei activează.

„Măsurile de astăzi fac parte dintr-un pachet care susţine angajamentul nostru ferm faţă de Ucraina, abordând în acelaşi timp preocupările logistice şi comerciale din statele membre ale UE învecinate”, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.