Diverse

S-au furat opt tone de ciocolată în valoare de 80.000 de euro. Cum au reușit hoții o asemenea „performanță”

S-au furat opt tone de ciocolată în valoare de 80.000 de euro. Cum au reușit hoții o asemenea „performanță”

Polițiștii din Ginsheim-Gustavsburg, lângă Mainz încearcă să rezolve o problemă care le dă mult de furcă. Persoane necunoscute până în acest moment au furat zilele trecute o remorcă a unui campion care avea opt tone de ciocolată. Este al doilea furt mare de ciocolată din ultima perioadă.

Ciocolata furată a fost produsă în Elveția

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, ciocolata a fost produsă în Elveția și valora nu mai puțin de 80.000 de euro. Până în acest moment nu se cunoaște dacă e vorba de produse pentru sărbătorile de iarnă, respective Moș Crăciuni sau alte dulciuri de sezon.

Oamenii legii nu au reușit până acum să dea de urma făptașilor, dar a fost găsită într-un depozit lângă Dietzenbach, în districtul Offenbach, o remorcă goală ce aparținea unei companii de logistică. Nu se cunoaște nici ce metode au adoptat hoții pentru a reuși să facă o asemenea faptă, însă investigațiile continuă pe toate pistele. Găsirea remorcii Tirului este un element important al anchetei, care e posibil să-i ducă pe polițiști către hoții de ciocolată.

S-au mai furat 32 de paleți în valoare de alte zeci de mii de euro

Din nefericire, nu este singura dată când ciocolata a dispărut în Ginsheim-Gustavsburg din districtul Groß-Gerau din Hesse. Hoții și-au mai făcut de cap și la sfârșitul lunii octombrie, când s-au luat 32 de tone de paleți, a căror valoare depășea câteva zeci de mii de euro.

În acest caz oamenii legii au avut mai mult noroc, pentru că, într-un final, au găsit prada ascunsă într-un depozit la aproximativ 45 de kilometri distanță. Pentru a reuși să rezolve cazul cât mai repede cu putință, polițiștii de la Poliția penală din Rüsselsheim, care a preluat ancheta, s-au gândit la o soluție care să le fie de ajutor. Oamenii legii i-au rugat pe toți cei care au văzut ceva legat de furtul de ciocolată să ia legătura cu ei, susține swr.de.