Economic

Taxele și impozitele locale se majorează cu aproape 14%! Unde și de când se vor aplica scumpirile

măsuri fiscale Sursa foto: e-guvernare
Sursa foto: e-guvernare

Conform unui proiect de Hotărâre al Consiliului General al Primăriei Capitalei, taxele și impozitele locale din București vor fi majorate cu 13,8% începând de anul viitor.

Conform proiectului de Hotărâre al Consiliului General al Primăriei Capitalei, care urmează să fie votat săptămâna aceasta, taxele şi impozitele locale se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior.

Astfel, pentru anul 2024, „impozitele şi taxele locale se indexează cu indicele inflaţiei, respectiv 13,8%, conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice și Ministerului Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local  și se aplică în anul fiscal urmator. La nivelul municiptului București, aceasta atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. Conform adresei Ministerului Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru anul 2022, rata inflației este de 13,8%”, potrivit Referatului de Specialitate al respectivului proiect citat de Economedia.

Cum vor crește impozitele anul viitor

Conform sursei citate, proiectul de hotărâre prevede că pentru impozitul auto, posesorii de autoturisme vor plăti:

– 9 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi în cazul autovehiculelor cu cilindree de până la 1.600 centimetri cubi.

– 25 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi pentru mașini cu motoare cuprinse între 1.600 și 2.000 centimetri cubi.

– 97 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi pentru motoare mai mari de 2.000 centimetri cubi și până la 2.600 centimetri cubi.

O altă scumpire prevăzută în proiectul Consiliului General al Primăriei Capitalei este cea a locului de parcare de reședință, de la 300 la 600 de lei. Astfel, în funcție de zonă se aplică majorarea cu aproape 14 procente. Taxa pentru parcarea de reședință se stabilește tot prin Hotărâre de Consiliu General pentru toate cele șase sectoare.

Nu în ultimul rând, se are în vedere și majorarea impozitului pe apartamente. De exemplu, pentru un apartament cu trei camere, impozitul de aproximativ 250 de lei cât este valoarea în 2023 ar putea ajunge anul viitor la 290 de lei.

Proiectul mai prevede că, pentru plata cu anticipație a impozitelor până la 31 martie, se acordă o bonificație de 10%.

Și asigurarea obligatorie se majorează

Comisia economică a Camerei Deputaţilor a aprobat la începutul lunii aprilie un amendament la proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, care prevede majorarea valorii primei obligatorii de asigurare a locuinţei la 130 lei.

Cristian Roşu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, a explicat că majorarea este necesară în condițiile în care valoarea primei de asigurare răma nechscimbată de când a fost stabilită în 2008. Oficialul ASF a mai precizat că și valorile despăgubirilor în caz de calamitate (de 20.000 euro şi de 10.000 euro) vor fi majorate în perioada următoare.