Diverse

Ultima execuție publică prin ghilotinare. Povestea seducătorului veritabil, omorât în fața mulțimii

Ultima execuție publică prin ghilotinare. Povestea seducătorului veritabil, omorât în fața mulțimii

Orice faptă își are și răsplata. Cu o astfel de justificare legală au avut loc arderi pe rug, decapitări, ghilotinări, pe vremuri. Iar acum, în timpurile moderne, au evoluat și variantele de execuție, ajungând de la electrocutare la injectare, în unele state americane, de exemplu.

Ultima execuție publică prin ghilotinare. Povestea seducătorului veritabil, omorât în fața mulțimii

La 17 iunie 1939 a avut loc ultima execuție publică prin ghilotinare. Eugène Weidmann este personajul care a fost ghilotinat într-un loc public.

Eugène Weidmann, un asasin care a ținut în suspans societatea franceză și în șah poliția pariziană, a fost ghilotinat în fața închisorii Saint-Pierre, în strigătele și huiduielile mulțimii.

În zilele care au urmat execuţiei, presa a fost indignată de comportamentul oamenilor aflaţi de faţă la ghilotinarea lui Wiedmann. Publicaţia Paris-Soir i-a numit pe oameni “dezgustători”, “josnici”, “nesupuşi” şi “barbari”.

Acest spectacol înfiorător avea să fie ultimul de acest fel. După moartea lui Weidmann, președintele Franței de atunci avea să interzică definitiv execuțiile publice.

Comportamentul isteric” al spectatorilor l-a determinat pe preşedintele francez Albert Lebrun să interzică imediat execuţiile publice în Franţa.

Conform rarehistoricalphotos.com, actorul Cristopher Lee, care avea pe atunci doar 17 ani, a asistat şi el la zaceastă ultimă execuţie publică, prin ghilotinare.

Ghilotinarea a continuat, însă, în Franţa, dar departe de ochii mulţimii, până la data de 10 septembrie 1977, când Hamida Djandoubi a devenit ultima persoană executată în acest fel.

Ce se știe despre Eugène Weidmann. S-a născut la Frankfurt în 1908. Părinții săi erau oameni de afaceri de succes, dar odată cu izbucnirea Primului Război Mondial și pentru a evita pericolul bombardamentelor, micuțul Eugène a fost trimis să locuiască cu bunicii săi, în Saarbrücken.

Acolo, băiatul a început în scurt timp să comită infracțiuni, astfel încât a ajuns să execute o pedeapsă de cinci ani pentru furt. În timpul petrecut în spatele gratiilor, Eugène i-a cunoscut pe francezul Jean Blanc și pe un britanic pe nume Roger Million, cu care, la ieșirea din închisoare, a plănuit ceea ce credea că ar putea fi o afacere foarte profitabilă: răpirea turiștilor străini aflați în vacanță în Franța pentru a le fura bunurile.

Rezumat: Weidmann s-a dovedit a fi un infractor înrăit încă din adolescenţă şi a fost trimis într-o închisoare pentru minori, fiind acuzat de jaf şi tâlhărie, comise în Canada şi Germania.

În perioada iulie și noiembrie 1937, Parisul a fost uimit de mai multe crime teribile: o dansatoare din SUA, o infirmieră ademenită de un anunț fals pentru un loc de muncă, un șofer, un agent de publicitate și, în cele din urmă, un agent imobiliar. Toate aceste crime au pus în alertă poliția franceză.

Omorâte cu câte un glonț în cap sau strangulate, victimele nu aveau nicio legătură între ele. Dar cine era misteriosul ucigaș care le curmase viețile, se întrebau oamenii la acea vreme. În cele din urmă, această situație tensionată avea să se încheie în 1938, când un bărbat de origine germană, Eugène Weidmann, a fost prins și dus în fața justiției.

Un ciocan în cap l-a dat de gol. La 8 decembrie 1937, inspectorii de poliție Poignant și Bourguin de la Sûreté Nationale au reușit să dea de urma lui Karrer la vila închiriată de Weidmann și complicii săi. Imediat ce au ajuns, au fost abordați de un tânăr care s-a prezentat drept M. Karrer.

Când cei doi ofițeri i-au cerut actele, acesta a băgat mâna în buzunar și a scos un pistol cu care a tras în Poignant, rănindu-l în umăr. Surprins, Bourguin l-a apucat de încheietura mâinii, dar Karrer a continuat să tragă, iar unul dintre gloanțe l-a atins pe polițist în frunte.

În timpul luptei, inspectorul Poignant a zărit un ciocan mic pe o masă și a reușit să îl apuce și l-a lovit cu toată forța în cap pe Karrer, doborându-l instantaneu.

Imaginea lui Eugène Weidmann după arestarea sa, rănit de lovitura de ciocan în cap. Foto: Cordon Press

Cu capul bandajat după năpraznica lovitură de ciocan, Karrer a fost interogat de poliție și, în final, a mărturisit că numele său real este Eugène Weidmann și că el era autorul crimelor, asasinând-o inclusiv pe dansatoarea Jean de Koven.

Uciderea tinerei a fost singura care a părut să-l afecteze, el declarând în lacrimi: „Era blândă și nu bănuia nimic. Când am ajuns la gâtul ei, căzuse deja ca o păpușă.”

Deși nu și-a denunțat în niciun moment acoliții, partenerii de infracțiuni, aceștia s-au predat în cele din urmă singuri, de bunăvoie, câteva zile mai târziu.

Eugène Weidmann, un seducător veritabil, spuneau oamenii, în timp ce psihiatrii l-au descris pe Weidmann ca fiind un „degenerat superior”.

După un proces senzațional, care a fost urmărit pe scară largă de toate mijloacele de informare în masă, verdictul a fost pronunțat la 31 martie: achitare pentru Colette Tricot, 20 de luni de închisoare pentru Jean Blanc și pedeapsa cu moartea pentru Million și Weidmann.

La 16 iunie, sentința de condamnare la moarte a lui Roger Million a fost comutată în închisoare pe viață, dar președintele Franței de atunci, Albert Lebrun, a refuzat să îl grațieze pe Weidmann.

Momentul în care Eugène Weidmann este pus pe ghilotină la 17 iunie 1939. Foto: Cordon Press

Când capul lui Weidmann a căzut, entuziasmul mulțimii a explodat incontrolabil, iar sticlele de șampanie au fost destupate, relatează incredibila.ro. Autoritățile, potrivit ziarului Paris-Soir, au ajuns să creadă că execuția publică a fost „departe de a servi drept factor de descurajare și de a avea un efect salutar asupra mulțimii, a încurajat instinctele inferioare ale naturii umane și a stârnit o revoltă generală și un comportament rău”.

Reacția înfiorătoare a mulțimii adunate laolaltă a fost motivul determinant pentru decizia politică de a nu mai avea loc și alte execuții publice.