Actual

Vremea instabilă învăluie România! Țara este împărțită în două

Sursa foto: monden
Sursa foto: monden

Pe data de 23 august, țara noastră va fi cuprinsă de un nou val de caniculă, care va afecta masiv partea de sud a României. Temperaturile vor fi extrem de ridicate, iar disconfortul termic ar urma să fie extrem de accentuat. Cu toate că zonă de sud a țării de coace la foc mic, în zona de nord, la munte și izolat în est și centru se vor înregistra ploi abundente.

În zona de sud-est a teritoriului, odată cu începutul serii, ploile se vor extinde. Temperaturile maxime vor varia extrem de mult, de la o regiune la alta, valorile termice din Bucovina ajungând până la maximum 28 de grade, iar în Muntenia se vor înregistra și 39 de grade Celsius la umbră.

ANM a emis un cod galben de vreme rea

Astăzi, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de ploi puternice și descărcări electrice. Avertizarea meteorologică a intrat în vigoare din dimineața zilei de miercuri, din jurul orei 08:00 dimineața.  

„În Județul Suceava, localitățile Rădăuți, Cajvana, Vicovu de Sus, Siret, Marginea, Arbore, Todirești, Vicovu de Jos, Straja, Frătăuții Noi, Moldovița, Dărmănești, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Grănicești, Volovăț, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Horodnic de Sus, Dornești, Cacica, Satu Mare, Brodina, Putna, Bilca, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Bălcăuți, Iaslovăț, Voitinel, Solca, Gălănești, Botoșana, Horodnic de Jos, Sucevița, Izvoarele Sucevei, Ulma, Mușenița, Comănești, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Poieni-Solca, Burla, Breaza, Ciocănești, se vor semnala averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină”, menționează specialiștii ANM.

Aceasta avertizare de vreme instabilă va amenința în special zona de nord a Moldovei, dar și Bucovina, unde aversele vor fi extrem de abundente, și exista, de asemenea, și o posibilitate extrem de ridicată de grindină. Vântul va fi puternic, și se va transforma în vijelie, iar temperaturile maxime din aceste zone se vor situa la cel mult 28 de grade Celsius.

De asemenea, în zona de nord a Transilvaniei și în Maramureș căldura se va domoli astăzi, iar instabilitatea atmosferică și ploile vor afecta masiv prognoza meteo de astăzi. Se anunță cantități extreme de apă cauzate de ploi, deși acestea vor fi prezente pentru o perioadă scurtă de timp. Chiar și în aceste zone, vor exista condiții de grindină, deși temperatura maximă în timpul după-amiezii se va situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius.

Jumătate de țară va fi afectată de caniculă

Vestul țării va fi învăluit și astăzi de un nou val de caniculă. De asemenea, în Transilvania este vreme caldă, dar temperaturile scad ușor față de marți. În a doua parte a zilei, totul se schimbă. Vor fi căderi de grindină și vijelii, precum și ploaie torențială, în special în zonele montane. Nu sunt prognozate ploi în Oltenia. În acest caz, căldura continuă să fie principala problemă. În mijlocul zilei, atmosfera este înăbușitoare, iar temperaturile pot ajunge până la 37 de grade Celsius. 

În plus, în sudul țării, se vor înregistra temperaturi insuportabile, de 39 de grade Celsius în Lunca Dunării. Seara, este posibil ca aversele să apară în estul Munteniei. 

În zona Capitalei țării, ziua de astăzi va fi extrem de toridă, iar temperaturile maxime vor atinge chiar și 38 de grade Celsius, iar aerul va fi extrem de greu de respirat. Odată cu începutul serii, cerul va fi acoperit de nori, și șansele de averse ar urma să crească. Minima din această noapte ar urma să fie de 22 de grade Celsius, potrivit Știrile ProTV.