Pasagerii de pe aeroporturile din Marea Britanie s-au confruntat vineri cu întârzieri mari din cauza grevei agenților de la Serviciul de Control al Pașapoartelor. Aceasta este ultima dintr-o serie de greve, ale lucrătorilor din sectorul public, pe care le fac pentru a li se mări salariile.
Acțiunea are loc după ce săptămâna aceasta a fost întreruptă activitatea asistenților medicali și a lucrătorilor de pe ambulanță, fiind supărați de refuzul guvernului de a mări salariile după ani întregi de stagnare și o criză a costului vieții care a dus la o inflație de aproape 11 %.
Aproximativ 1.000 de lucrători din șase aeroporturi din Marea Britanie iau parte la greva de vineri, organizată de PCS (Public and Commercial Services). Aceasta este doar prima din cele opt planificate între vineri, 23 decembrie și 1 ianuarie.
Guvernul a apelat la personalul forțelor armate și la funcționarii publici pentru a opera la ghișeele de pașapoarte de pe cele șase aeroporturi – Heathrow, Birmingham, Cardiff, Gatwick, Glasgow și Manchester, precum și în portul Newhaven de pe coasta sudică.
Cu toate acestea, călătorii au fost avertizați să se aștepte la întârzieri, pe fondul temerilor că lungile cozi de la la controlul pașapoartelor ar putea duce la reținerea persoanelor în avioane, perturbând plecările ulterioare.
Aproximativ 250.000 de pasageri ar trebui să ajungă vineri pe aeroporturile afectate.
Secretarul general al PCS, Mark Serwotka, a declarat că mulți angajați ai forțelor de frontieră se luptă cu criza costului vieții.
„Patruzeci de mii dintre membrii noștri apelează la băncile de alimente. 45.000 dintre ei solicită ajutoare financiare suplimentare la muncă. Ei sunt viitorii săraci”, a declarat el pentru BBC, adăugând că disputa se referă, de asemenea, la pensii și la siguranța locului de muncă.
În ultimul an au avut loc greve în mai multe sectoare, de la muncitorii portuari la avocați, în condițiile în care inflația ridicată de zeci de ani a erodat veniturile.
Guvernul insistă că trebuie să se limiteze la creșteri mai modeste pentru lucrătorii din sectorul public, cum le-a fost recomandat de organismele independente de revizuire a salariilor, pentru a ține inflația sub control.
Și cei de la Poștă, drumuri și calea ferată au ieșit în stradă
Între timp, angajații de la serviciile poștale au ieșit vineri în stradă pentru a cincea oară în această lună.
Lucrătorii de la National Highways, responsabili de autostrăzile și de drumurile principale din Londra și din sud-estul Angliei, reprezentați de PCS, au continuat vineri, de asemenea, propria grevă de patru zile pe care au început-o joi.
Lucrătorii feroviari vor organiza o nouă grevă începând de vineri, de la ora 18:00, până pe 27 decembrie.
Sâmbătă, o parte dintre lucrătorii din autobuzele londoneze și angajații Agenției de Mediu vor lansa, de asemenea, valuri separate de acțiuni.
Grevele celor de la Forțele de Frontieră vor continua în fiecare zi pentru tot restul anului, cu excepția zilei de 27 decembrie.