Actual International

Atac cu grenadă paralizantă asupra unei patrule de recunoaștere a misiunii UE în Kosovo

Atac cu grenadă paralizantă asupra unei patrule de recunoaștere a misiunii UE în Kosovo
Infoactual

Misiunea UE în Kosovo – EULEX – a raportat duminică, 11 decembrie 2022, că o grenadă paralizantă a fost aruncată peste noapte asupra unei patrule de recunoaștere. Aceast act urmează altor atacuri asupra polițiștilor sârbi.

Atac cu grenadă paralizantă asupra unei patrule de recunoaștere a misiunii UE în Kosovo

Într-o postare pe Facebook apare o declarație oficială prin care reprezentanți ai misiunii UE în Kosovo au declarat că „o grenadă paralizantă a fost aruncată asupra unei patrule de recunoaștere EULEX noaptea trecută, în apropiere de Rudare”.

„Niciun ofițer al Unității de Poliție Formată EULEX nu a fost rănit și nu au fost provocate pagube materiale.”

În postarea dată se mai arată:

„Acest atac, precum și atacurile asupra ofițerilor de poliție din Kosovo, sunt inacceptabile. Condamnăm cu fermitate actele violente comise de persoane înarmate în nordul Kosovo, inclusiv împotriva comunității internaționale.

EULEX va continua să lucreze cu determinare pentru a sprijini stabilitatea Kosovo, în limitele mandatului său, și va contribui la securitatea populației din toate comunitățile.

Facem apel la cei responsabili să se abțină de la alte acțiuni provocatoare și îndemnăm instituțiile din Kosovo să îi aducă pe făptași în fața justiției”.

Menționăm că EULEX este Misiunea Uniunii Europene (UE) de sprijinire a statului de drept în Kosovo.

Vestea incidentului după ce președintele sârb Vucic a anunțat că va solicita KFOR permisiunea de a desfășura forțe de securitate în Kosovo.

În timpul unui discurs adresat națiunii sâmbătă, 10 decembrie 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat că Belgradul va trimite o solicitare Misiunii Internaționale KFOR. Aceasta va fi pentru desfășurarea de forțe de securitate pe teritoriul Kosovo și Metohija, în conformitate cu rezoluția Consiliului de Securitate al ONU.

Înainte de acestă acțiune inopinantă, la data de 9 decembrie a.c., președintele Vucic, pe fondul situației din nordul Kosovo și Metohija, a purtat discuții urgente cu ministrul Apărării din această țară, Milos Vucevic, și a amenințat că va trimite 1.000 de membri ai forțelor sale de securitate în Kosovo.