Actual Diverse

Atenție! Traficul din București, monitorizat de un sistem cu recunoaștere facială. Acesta deja a fost pus în funcțiune

Atenție! Traficul din București, monitorizat de un sistem cu recunoaștere facială. Acesta deja a fost pus în funcțiune
profit.ro

Autoritățile vor monitoriza drumurile publice cu radare fixe și camere de supraveghere pentru a reduce numărul de accidente de pe șosele.

Prin urmare, șoferii prinși că încalcă legea, vor primi amenzile direct acasă. Legea care permite aceste modificări a fost promulgată, iar banii pentru implementarea ei ar urma să vină din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pentru aceasta, pe drumurile publice din România, ar urma să fie montate:

  • 500 de camere video,
  • 300 de radare fixe,
  • de limitatoare de viteză.

„Vom începe cu autostrăzile și drumurile naționale. Vor fi drumurile naționale tranzitate frecvent și cu număr mare de accidente cu victime și decese, adică DN1, DN7, DN2”, a precizat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Noul sistemul de monitorizare al drumurilor publice

Echipamentele intră în componența sistemului de monitorizare a traficului, denumit „E-SIGUR”, un sistem ce conectează rețeaua de camere video și radare de pe străzi cu serverele și calculatoarele ce stochează mai multe baze de date și registre naționale, precum evidența persoanelor și direcțiile de înmatriculare.

E-SIGUR” ar trebui să depisteze în trafic inclusiv mașini furate, să-i prindă pe șoferii care depășesc viteza sau trec pe culoarea roșie.  De asemenea, „E-SIGUR” va colecta date despre cât de aglomerate sunt șoselele, sau despre starea carosabilului și condițiile meteo. Iar, șoferii care încalcă legea și vor fi sancționați, vor primi informarea acasă, prin poștă.

Ce va informații vor fi scrise pe amendă

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, pe amendă vor fi trecute:

  • numărul mașinii
  • numele celui care deține mașina.

Iar, conform  sindicaliștilor, în felul acesta, ar exista riscul ca șoferii să scape de amenzi, ori de suspendarea permiselor.

„Așa cum s-a întâmplat în trecut, conducătorul auto care încălca limita legală putea scăpa foarte simplu, pentru că șoferul indica, de cele mai multe ori, o rudă apropiată”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatul Polițiștilor Europol.

Se precizează că există și acum radarele fixe ale CNAIR, care sunt instalate pe autostrăzile din România, care au fost construite după 2010, doar că, nefiind omologate, sunt folosite numai pentru supraveghere. Iar, actualul proiect ar trebui finalizat în cel mult doi ani.

În urma unor analize a reieșit faptul că acest proiect ar trebui să reducă numărul de accidente rutiere grave cu 50% până în 2030, ținând cont că România se află pe primul loc la numărul de morți de pe șosele în Uniunea Europeană, citează stirileprotv.ro.

În București un sistem de supraveghere deja a fost pus în funcțiune

Începând din 29.12.2022 a intrat în funcțiune sistemul de supraveghere a traficului, instalat de poliție. Acesta este un sistem de supraveghere cu recunoaștere facială. Așa că, mare atenție la „forțarea” semaforului, la trecerile de pietoni etc.