Actual International

Cetățeanul britanic de origine iraniană și fost ministru adjunct al apărării în Iran a fost executat

Cetățeanul britanic de origine iraniană și fost ministru adjunct al apărării în Iran a fost executat
Infoactual/arhiva

Familia a confirmat că era condamnat la moarte dar nimeni nu se aștepta să fie executat așa curând. Este vorba despre fostul ministru adjunct iranian, acuzat de spionaj, despre care a scris și Infoactual într-o ediție anterioară.

Cetățeanul britanic de origine iraniană și fost ministru adjunct al apărării în Iran a fost executat

Alirezi Akbari, acuzat că a fost spion MI6 și că a transmis informații militare sensibile către superiorii săi britanici, și-a găsit sfârșitul prin spânzurare, aceasta fiind metoda aplicată de oficialitățile iraniene pentru cei condamnați la moarte.

Iranul a declarat oficial ă acesta a primit 1,8 milioane de euro, 265.000 de lire sterline și 50.000 de dolari pentru spionaj.

Presa de stat iraniană a mai spus că a jucat un rol în moartea unui important om de știință nuclear iranian, Mohsen Fakhrizadeh, care a fost ucis într-un atac din 2020 în afara Teheranului. Acel atac a fost atribuit, la momentul respectiv, Israelului. Akbari își mărturisise nevinovăția pe tot parcursul, deși a recunoscut că un agent britanic i-a cerut informații despre Fakhrizadeh.

Iranianul cu dublă cetățenie a petrecut puțin peste zece ani în închisoare, timp în care multiplele încercări de a obține o amânare a execuției au eșuat.

Foto: Infoactual/arhiva

Soția fostului ministru adjunct, Maryam Akbari, a declarat miercuri, 6 ianuarie, că rudele au fost convocate pentru o „întâlnire finală”. Ea a adăugat că acesta a fost transferat la izolare, norma în Iran înainte ca oamenii să fie executați. Cu toate acestea, apropiații lui încă sperau ca acesta să nu fie sfârșitul omului lor drag.

Arestat în 2019, Akbari, a fost acuzat că ar fi fost spion pentru MI6 al Marii Britanii. El a negat întotdeauna acuzațiile, potrivit ziarului Telegraph.

Presa de stat iraniană susține că Akbari a fost recrutat de MI6 în timpul unei vizite la ambasada britanică pentru a obține o viză, după care a furnizat informații militare secrete autorităților britanice.

Akbari nu este primul britanic reținut pentru spionaj dubios, Nazanin Zaghari-Ratcliffe fiind reținută în mod infam pentru același motiv. Singura asemănare între cei doi este deținerea cetățeniei comune.

Zaghari-Ratcliffe a fost în cele din urmă eliberată după intervenția guvernului britanic. Înregistrările consultate de BBC arată că Akbari a declarat că a fost torturat pentru a mărturisi, de altfel declarându-se permanent nevinovat.