Actual Lifestyle

Circulația tramvaielor de pe linia 5, blocată pentru 90 de minute. O şoferiţă și-a parcat mașina pe șine

Circulația tramvaielor de pe linia 5, blocată pentru 90 de minute. O şoferiţă și-a parcat mașina pe șine

Circulația tramvaielor de pe linia 5, din nordul Bucureștiului a fost complet blocată, sâmbătă dimineață, după ce o șoferiță începătoare și-a parcat autoturismul direct pe șine și a plecat.

Incindentul a avut loc pe bulevardul Bardul Văcărescu

Linia de tramvai a fost repusă în funcțiune după 5 ani, iar linia de autobuz care trece prin această zonă a fost suspendată. Prin urmare, bucureștenii nu au putut folosi nici tramvaiul și nici un alt mijloc de transport pentru a se deplasa. În spatele mașinii parcate pe șine s-a format o coloană lungă de tramvaie.

Traficul a fost blocat o oră și jumătate până când femeia și-a terminat treaba și s-a întors la mașină. Un echipaj de poliţie a aşteptat-o pe şoferiţă şi evident a fost chemată la secția de Poliție.

Femeia le-a spus poliţiştilor când aceştia au sunat-o la telefon faptul că şi-a parcat maşina pe linia de tramvai, a luat metroul şi a plecat într-o altă zonă din Bucureşti la cumpărături. A revenit la maşină după o oră şi jumătate, timp în care două tramvaie au aşteptat în tot acest interval de timp.

Călătorii nu au apucat să circule prea mult, că la câteva sute de metri un alt autoturism era parcat pe linia de tramvai.

Tramvaiul 5 a fost pus în circulaţie în urmă cu o săptămână, iar acest lucru necesita o bună informare a şoferilor, întrucât aceştia, timp de cinci ani au parcat pe linia de tramvai, întrucât aceasta nu era funcţională.

La 1 iulie începe o altă serie de lucrări la linia de tramvai.

  • Pe data de 01 iulie 2022 încep săpăturile pentru refacerea buclei de la capătul Bulevardului Aerogării. Termenul asumat de execuție este data de 01 Decembrie 2022.
  • În intervalul 15 iulie – 01 August 2022, STB va depune cererea de eliberare a Autorizației de Construcție pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a liniei 5, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Bd. Barbu Văcărescu – Pod Elvila – Bd. Aerogării, până la intersecția cu Bd. Ficusului
  • În intervalul 15 octombrie – 15 noiembrie este fixat termenul de începere a lucrărilor pentru refacerea în integralitate a liniei 5.

„Între timp, tramvaiul va circula pe linia 5. Lucrările se vor executa pe tronsoane, iar circulația tramvaiului va fi adaptată în funcție de acestea. Găsim soluții și fără să generăm blocaje!”, a promis viceprimarul Capitalei Sebastian Bujduveanu.