Actual Sănătate

Cum se răsfață bogații Planetei. Un nutriționist celebru dezvăluie secretele unei vieți „de lux”

Cum se răsfață bogații Planetei. Un nutriționist celebru dezvăluie secretele unei vieți „de lux”
Arhivă

Cei mai bogați oameni ai lumii plătesc oricât pentru confortul fizic și psihic. Un nutriționist celebru a dezvăluit tehnologiile după care aceștia sunt înnebuniți și nu se dau în lături la a plăti milioane de dolari.

Specialistul spune însă că majoritatea sunt exagerate și recomandă câteva metode ieftine și la îndemâna oricui.

Oz Garcia, un nutriționist celebru și fost șef al departamentului de wellness de la Equinox, a împărtășit trei criterii de sănătate de care ultra-bogații sunt obsedați. El spune că oamenii potenți financiar cumpără tehnologie care îi ajută să doarmă și să mediteze mai bine. Gestionarea stresului este cea mai mare problemă care apare în rândul clienților săi executivi din Fortune 500.

Printre cele mai la modă tehnologii se regăsesc camera de wellness a lui Kendall Jenner și patul cu cameră de oxigen hiperbolică al lui Justin Bieber.

Prin cabinetul lui Oz Garcia, de-a lungul timpului, au trecut celebrități din lumea filmului, dar și top-modele de nivel internațional. Astfel, a lucrat cu Gwyneth Paltrow și Heidi Klum și a văzut la fața locului obsesia elitei pentru starea de bine. Garcia a declarat că recenta explozie a industriei de wellness a dus la apariția în fiecare zi a unor suplimente și tehnologii de înaltă clasă, majoritatea fiind „exagerate”.

„Suntem acum copleșiți de produse, cursuri, protocoale care sunt promovate. Este pur și simplu prea mult”, a declarat el pentru Insider.

În acest sens, Garcia a spus că își orientează clientela bogată departe de dietele la modă și și de toate suplimentele care au invadat piața. El recomandă câteva instrumente de vârf pentru a-i ajuta să prioritizeze lucrurile esențiale: somnul, lumina soarelui și gestionarea stresului. Garcia a împărtășit propria sa rutină de wellness artizanală pe care o folosește și cu care își ajută clienții.

Lumina zilei de dimineață, antidot pentru insomnie

Lumina soarelui este cea mai tare marfă pentru cei ultra-bogați. Garcia a spus că insistă ca clienții să stea cel puțin 20 de minute la soare dimineața pentru a-și reseta ritmul circadian, sau ciclul de somn al corpului, după ce se trezesc, pentru a dormi mai bine noaptea. „Vă vine să credeți sau nu, dormiți mai bine noaptea dacă primiți lumina zilei de dimineață”, a spus el.

Clienții care nu pot ieși din casă dimineața sau care locuiesc în zone cu ierni întunecate și mohorâte pot cumpăra lumină solară artificială

Este vorba de ochelarii cu lumină falsă, ochelarii de stimulare a soarelui care luminează fața cu lumină albastră sau verde. Atunci când sunt purtați pentru o anumită perioadă de timp în timpul zilei, lumina albastră funcționează la fel ca lumina soarelui, gestionând ritmul circadian și stimulând producția de melatonină, sau hormonul somnului din organism.

Băile cu gheață de fac să te simți grozav

O altă metodă la îndemână pentru a te menține în formă sunt băile cu gheață și saunele pentru a ajuta la recuperarea musculară, folosite în mod special de sportivi după antrenamente intense.

Garcia spune că această practică este din ce în ce mai răspândită chiar și în rândul ultra-bogaților.

Garcia a spus că băile de gheață pot „să te trezească, să reducă o mulțime de inflamații din corp și să te simți grozav”. Garcia a spus că face băi scurte săptămânale în căzi umplute cu 40 de kilograme de gheață și ocazional vizitează băile rusești pentru o saună fierbinte.

Cum scapi rapid de o depresie

O altă problemă majoră cu care se confruntă bogații lumii este reprezentantă de gestionarea stresului și reglarea stării de spirit, a depresiei, a iritabilității, a productivității și chiar a socializării.

De multe ori, aceștia apelează la ajutorul nutriționistului pentru a-și da seama cum să-și petreacă timpul cu ceilalți. Studiile în domeniu arată că persoanele cu salarii de șase cifre petrec mai multe minute singure și mai puține minute cu familiile decât americanii cu venituri mici.

În acest sens, el începe prin a-și ajuta clienții să doarmă mai bine. Prin somn, creierul eliberează metabolice sau proteinele și substanțele organice rămase după ce organismul consumă energie. Acumularea de deșeuri în creier ar putea să afecteze starea de spirit și memoria, conform unor noi cercetări.

Garcia a spus că le sugerează clienților săi să cumpere un Oura Ring de 300 de dolari sau o altă tehnologie care măsoară ritmul cardiac, activitatea de somn, temperatura și timpul petrecut în somn profund. Culegerea de date privind calitatea somnului clienților săi îl ajută să recomande schimbări pentru a îmbunătăți modul în care aceștia se odihnesc.

Totodată, și tehnologia de meditație îi ajută, de asemenea, pe clienții săi să își limpezească mintea și să facă față stresului. El recomandă aplicația Waking Up, realizată de neurosavantul Sam Harris, care oferă practici ghidate și lecții despre cum să meditezi corect.

 

Notă redacție: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic și nici alte tratamente recomandate de specialiști!