Actual

Cum va fi vremea astăzi? Temperaturile caniculare pun stăpânire pe țară

Canicula Sursa foto Playtech.ro
Sursa foto Playtech.ro

În capitală vremea fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă va fi de 19…22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va fi usor variabilă.

Valul de căldură se va extinde în toată țara, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unitãţi în cea mai mare parte a ţãrii. Va fi caniculă în toate zonele de câmpie şi de podiş, cu maxime ce se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar aceasta se va intensifică în Crişana şi Banat unde se vor înregistra 37…39 de grade, precum şi în jumãtatea de sud a Olteniei şi a Munteniei unde se vor atinge valori de 39…41 de grade. Pe litoral, valorile termice diurne vor fi mai scãzute, de cel mult 27…30 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiază în zonele montane unde pe spaţii mici se vor semnala averse slabe şi descărcări electrice. Seara şi mai ales noaptea gradul de instabilitate atmosfericã (averse torenţiale, decãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului) va fi în accentuare în partea de vest şi nord-vest a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri mai ales în a doua parte a intervalului, în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali unde rafalele vor depăşi 70 km/h şi local, cu viteze mai mici, în sud. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 15 şi 25 de grade. Presiunea atmosferică va fi în scãdere uşoarã în vestul ţării, iar în rest va fi variabilă, potrivit ANM.

Vremea la mare

Vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensifcări trecătoare ziua. Temperaturile maxime  vor fi de 27…29 de grade, iar cele minime  vor fi cuprinse între 21 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.

La munte vremea va continua să se încălzească şi va deveni deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiază, când pe arii restrânse se vor semnala averse slabe şi descãrcãri electrice, iar în masivele vestice posibil şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în a doua parte a intervalului, cu precădere în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 70 km/h.