Actual Diverse

De ce judecătoarele din dosarul lui Lucian Duță, cercetate disciplinar, riscă acum să fie eliminate din magistratură

De ce judecătoarele din dosarul lui Lucian Duță, cercetate disciplinar, riscă acum să fie eliminate din magistratură
Bihor Just

S-au crezut mai presus de lege sau poate au greșit vocația și trebuiau să se ocupe de literatură, nu de logica judiciară. Este vorba despre două judecătoare al căror text scris la dosar stă mărturie a faptului că au întrecut măsura, legală, desigur. Și aceasta s-a întâmplat nu în orice caz ci într-un dosar de rezonanță cum este cel al lui Lucian Duță.

De ce judecătoarele din dosarul lui Lucian Duță, cercetate disciplinar, riscă acum să fie eliminate din magistratură

Povestea a două judecătoare, îndrăznețe, sau care au crezut că pot face propria lege, este aceasta.

Judecatoarele CAB Daniela Panioglu și Alina Guluțanu au fost trimise în judecată disciplinară după ce în dosarul doctorului Lucian Duță au făcut rechizitoriu la adresa unor procurori care, culmea ironiei, nici nu erau parte în dosar, după cum scrie presa de specialitate.

Inspectia Judiciară a reținut că și-au exercitat funcția cu rea-credință, încălcând „cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”. Sunt prezentate și documente care atestă cele relatate de luju, care pot fi studiate aici.

Și Infoactual a studiat aceste documente, pe baza cărora s-au putu remarca următoarele aspecte juridice.

Cele două judecătoare de la Secția I penală a Curții de Apel din București, CAB, sunt vizate de un alt dosar. Inspecția Judiciară a decis deja  trimiterea în judecată disciplinară a celor două judecătoare ca urmare a aprecierilor făcute în cuprinsul motivării deciziei de condamnare a fostului președinte CNAS, chirurgul Lucian Duță.

Ca o paranteză, trebuie să precizăm un aspect judiciar important: medicul, fost președinte CNAS, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru fapte care de fapt erau prescrise juridic, la momentul condamnării.

Concret, judecătoarele Panioglu și Guluțanu sunt acuzate în prezent de faptul că și-au exercitat funcția cu rea-credință încălcând „cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”.

De asemenea, cele două reprezentante ale legii mai sunt acuzate și pentru că au utilizat expresii inadecvate în cuprinsul Deciziei penale nr. 1049/A din 25 iulie 2022, pronunțate în dosarul nr. 45188/3/2018.

În decizia care a condus la condamnarea medicului fost președinte CNAS, judecătoarele au decis să fie făcute rechizitorii pe numele lui Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța și Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului Curții de Apel Constanța. Cele două judecătoare i-au acuzat pe cei doi procurori că ar fi fost complici ai medicului Lucian Duță pentru compromiterea martorilor denunțători din dosarul fostului șef CNAS.

Judecătoarele de la CAB cu referire la cei doi au scris că ei au emis „aberații de drept și monstruozități judiciare.” În niciun manual juridic din România și din lume nu există astfel de descrieri, care luate ad literam sunt de domeniul fanieziei litarere, fără nici cea mai mică legătură logică și juridică.

În urma deciziei celor două judecătoare, Niță și Ștefan au sesizat Inspecția Judiciară. Cei doi au susținut că cele doua judecătoare, Panioglu și Guluțanu, au avut comportament nedemn. În plus, ele au fost acuzate că au avut comentarii nepotrivite în legătură cu dosarul penal pe care l-au instrumentat.

Concluzie

Inspecția Judiciară a realizat o cercetare în cazul celor două judecătoare. Ulterior, s-a dispus admiterea sesizării formulate de procurorii din Constanța. Așadar, s-a început exercitarea de acțiune disciplinară împotriva judecătoarelor Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit Luju.ro.