Diverse

Djokovic a primit time-out medical. Veștile sunt proaste

Djokovic a primit time-out medical. Veștile sunt proaste
instagram

Novak Djokovic a pierdut trofeul la Belgrad, însă nu pentru că ar fi fost un sportiv mai slab decât adversarul său, tenismenul Andrey Rublev (8 ATP), ci pentru că ar suferi de o boală.

Nu e vorba de o speculație sau de o teorie lansată de fanii dezamăgiți, ci sunt chiar spusele lui Djokovic.

După ce a fost învins de Andrey Rublev, scor 6-2, 6-7(4), 6-0, pierzând trofeul ATP Belgrad, sârbul a dezvăluit că e afectat de o afecțiune misterioasă.

Îl afectează de câteva săptămâni

„Nu e vorba de Covid-19, e altceva care mă deranjează, dar nu pot intra în detalii. Ceva îmi afectează corpul și metabolismul de câteva săptămâni. Nu am mai pățit așa ceva, poate doar la începutul carierei. De asta spun că e vorba despre o boală. Pare că timpul de recuperare este mai mare decât mă așteptam.

În finala cu Andrey nu m-am simțit rău până în setul secund. Chiar și atunci, după time-out-ul medical, am simțit că sunt pregătit pentru decisiv. Am avut energie doar pentru două game-uri. Știu că nu a fost plăcut pentru cei prezenți în tribune. Îmi pare rău, dar atât a fost posibil.

Pot să extrag câteva lucruri bune, am jucat meciuri de trei seturi, am câștigat câteva. Îngrijorător este că acest sentiment nu l-am mai avut. Nu e vorba de pregătire, ci de acel lucru care mă afectează”, a spus Djokovic, potrivit sârbilor de la Alo.

Problemele de sănătate ale lui Novak Djokovic s-au acutizat la Monte Carlo și Belgrad, primele două turnee pe zgură din acest an. Pentru Nole este al doilea turneu la rând, după revenire, fără trofeu câștigat.

La o zi după ce a ieșit pozitiv cu Covid, Djokovic dădea premii copiilor

Pe 17 decembrie 2021, a doua zi după ce a făcut testul COVID care a dat rezultat pozitiv, Novak Djokovic a participat la festivitatea de premiere a celor mai buni tineri tenismeni din Serbia, în cadrul unui eveniment organizat de Federația de Tenis din Belgrad.

Gestul său a stârnit un uriaș scandal internațional, Nole fiind acuzat că a răspândit cu bună știință boala în rândul copiilor. La evenimentul menționat au luat parte doar tineri cu vârste între 12 și 18 ani. Nici Novak Djokovic, nici copiii și nici oficialii federației nu purtau mască, fapt relevat de fotografiile realizate în cadrul evenimentului.