Actual

Două cutremure în România, în a doua zi de Paște

Două cutremure în România, în a doua zi de Paște

În noaptea și în zorii zilei de 25 aprilie, în zona Vrancea – Buzău au avut loc două cutremure. Nu -au înregistrat victime, dar sunt persoane care au simțit seismele.

Două cutremure în România, în a doua zi de Paște

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a transmis coordonatele seismelor care au lovit România în a doua zi de Paște.

Nu au fost cutremure foarte puternice și nu au provocat pagube materiale sau victime. De altfel, cel mai puternic cutremur din acest an s-a produs pe data de 16 ianuarie și a avut o magnitudine de 4,6.

Conform datelor INCDFP, în ziua de 25 Aprilie 2022, la orele 4.20 și 05:56:44 (ora locală a României), s-au produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU două cutremure slabe, cu magnitudini de peste 3 grade..

Primul cutremur înregistrat la ora 4:20 a avut loc la o adâncime de 22 de km și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 80km V de Brăila, 83km V de Galați, 92km NE de Ploiești, 110km E de Brașov, 126km S de Bacău, 130km NE de București, 178km E de Pitești, 190km NV de Constanta, 192km NE de Ruse, 198km S de Iași.

Acesta este cutremurul care a fost resimțit și de populație, fiindcă s-a produs la o adâncime mică.

Al doilea cutremur înregistrat la ora 5:56 a avut loc la o adâncime de 140 de km și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 55km E de Brașov, 61km N de Ploiești, 116km N de București, 130km NE de Pitești, 131km S de Bacău, 135km V de Brăila, 138km V de Galați, 169km E de Sibiu, 181km N de Ruse, 214km SV de Iași.