Actual

Exclusiv. George Simion la HAI România: „Avem șanse enorme să ieșim pe primul loc”

Simion, Cristache, sursa foto HAI Romania 10 mai
Sursa foto: HAI România

George Simion este liderul partidului care stârnește constant controverse, AUR. Președintele de formațiune politică a condus sâmbătă și astăzi proteste de proporții, iar astăzi, au apărut mai multe știri conform cărora mai mulți manifestanți au devenit agresivi, inclusiv cu Ludovic Orban, atunci când acesta intra în clădirea Parlamentului.

În plus, o breșă de securitate a fost reprezentată de intrarea unei tinere susținătoare a partidului cu patru gloanțe asupra ei. Chiar dacă acestea nu erau încărcate, mesajul a fost interpretat drept o amenințare de către membrii Parlamentului. Totodată, George Simion a venit cu o explicație elucubrantă în cadrul podcastului HAI România, găzduit de jurnalistul Ionuț Cristache. „Poate voia să-și facă mărgele din ele”, a spus Simion despre posibilele intenții ale fetei cu gloanțe. El a adăugat, însă, că ea va oferi explicații privitoare la comportamentul ei mâine, în cadrul unei conferințe de presă, la ora 11, la Camera de Comerț și Industrie.

Niște prezidențiale „de AUR”

Președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor s-a arătat foarte încrezător cu privire la alegerile care vor veni în anul 2024. El consideră că propunerea AUR va învinge atât un contracandidat PSD, cât și pe Laura Codruța Kovesi, a cărei candidatură este zvonită de mult timp.

„Nu știu dacă eu voi fi candidatul AUR, în funcție de cine va fi candidatul PSD. Asta dacă nu va fi doamna Kovesi. Eu cred că Laura Kovesi se ducea la Universitatea de Drept… Eu nu cred că Universitatea de Drept ar trebui să se implice…

Eu cred că al nostru candidat, al AUR, o va înfrânge și pe doamna Kovesi, și pe candidatul PSD. Nu mă tem de doamna Kovesi, nu cred că va lua mai mult decât a luat Isărescu în 2000. Rezultatele ei sunt umflate artificial de presa globalistă.

Sigur că da (n.r. sunt dispus să mă dau la o parte de la candidatură). Avem 10 variante de candidați, dacă candidează Geoană, dacă candidează Kovesi…

Gheorghe Piperea este un posibil candidat AUR la prezidențiale. După ziua de azi și după ce noi am călcat toate procedurile în picioare… cei care au sărvârșit acte de violență, să fie trași la răspundere”, a declarat acesta despre variantele cele mai probabile de candidați AUR, cât și despre pronosticul alegerilor prezidențiale viitoare.

George Simion continuă să fie vocal

George Simion invită presa să fie prezentă la conferința pe care partidul AUR o organizează mâine, la Camera de Comerț și Industrie. În cadrul acesteia, el urmează să prezinte programul partidului și proiectele de lege pe care le propun și care s-ar ridica la 150, conform declarațiilor pe care le-a dat în cadrul podcastului HAI România, care poate fi urmărit integral aici:

„Ce trebuie să facă opoziția? Să stea frumos în bancă? Mâine, la ora 11, sunteți invitatul nostru la Camera de Comerț și Industrie a României. În rest, avem 150 de proiecte de lege. Renașterea statului românesc… o să vedeți mâine! Vrem să tăiem două treimi din instituțiile statului român, pentru că va funcționa. Trebuie să reducem numărul membrilor de partid din instituții”.