Actual

Gerhard Kraner ne ține în șah! „Nu pot să dau o dată pentru intrarea României în Schengen”

Spațiul schengen,
sursa foto: antena3cnn

Problema deblocării intrării României în Spațiul Schengen va fi abordată în cadrul întâlnirii dintre ministrul de Interne Lucian Bode și ministrul federal de Interne al Austriei, Gerhard Kraner, potrivit reprezentantului României.

Reprezentantul român a mai subliniat că vizita omologului său austriac „dezgheață” relațiile bilaterale dintre România și Austria, care s-au răcit la sfârșitul anului trecut. Acest lucru a survenit în urma refuzului repetat al Austriei de a permite României să adere la Spațiul Schengen. Aderarea țării noastre a fost refuzată chiar dacă îndeplineau toate condițiile impuse. Drept motiv, austriecii au invocat teama de imigranții ilegali și securitatea granițelor.

Lucian Bode speră la Schengen

„Vizita de astăzi este o continuare firească a activităţilor desfăşurate de structurile Ministerelor Afacerilor Interne din România şi Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic pe parcursul acestui an. Vizita de astăzi este, dacă vreţi, o abordare pragmatică a temelor de interes pentru ţările noastre.

Aş vrea să mai spun un lucru. Văzând abordarea din presă cu privire la această vizită aş confirma că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria la nivelul MAI, relaţii care s-au răcit la finalul anului trecut. Agenda de astăzi, pe lângă temele de interes pentru ţările noastre de cooperare bilaterală, cuprinde, evident, subiectul deblocării procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen.

La finalul acestei zile, acţiunile pe care le vom desfăşura sper să contribuie la atingerea acestui obiectiv de ţară al României – aderarea la Spaţiul Schengen”, a spus Bode, în prezenţa lui Gerhard Kraner.

Va fi vizitat centrul de comandă operativă al Poliției de Frontieră Române, iar Bode a adăugat că vor fi semnate trei acorduri între ministerele de interne ale celor două state.

Kraner, îngrijorat de securitatea granițelor

Într-o declarație făcută miercuri la București, ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a declarat: „nu pot să dau o dată pentru intrarea României în Schengen. Avem multe puncte comune între cele două țări pe care trebuie să le discutăm, mai ales când e vorba despre securitatea țărilor noastre”.

Austriacul a vorbit și despre îngrijorarea sa cu privire la securitatea granițelor. „Cifrele arată că am avut peste 110.000 de solicitanți de azi anul trecut, cel mai mare număr raportat la populație, deși nu avem granițe externe. Arată că sistemul nu funcționează. Iar Austria are controale la frontieră cu Germania. Nu lucrăm împotriva României, ci împreună cu România ca să reparăm sistemul”, a mai susținut Gerhard Karner, potrivit G4Media.