Actual Diverse

Ilie Năstase este convins că i s-a întins o cursă, ca să fie prins de polițiștii de la Rutieră. Ce argumente are

Ilie Năstase este convins că i s-a întins o cursă, ca să fie prins de polițiștii de la Rutieră. Ce argumente are

Două beri l-au făcut pieton pe Ilie Năstase pentru trei luni. După incident, fostul mare sportiv a rămas cu o dilemă. De ce nu copiem și noi țările europene, unde se acceptă să bei un pahar? Și este foarte supărat pentru că el crede că i s-a întins o cursă.

Ilie Năstase vrea să conteste decizia polițiștilor

Afaceristul va putea să conteste în instanță decizia poliției, iar avocații acestuia au spus, potrivit Antena 1, că e posibil să se poată urca la volan cele trei luni cât i-a fost suspendat permisul.

Ilie Năstase spune că a fost pârât de niște paparazii care l-au pândit să vadă ce a consumat la evenimentul unde a fost și ulterior au sunat la 112. La rândul lor, polițiștii susțin că l-au oprit în trafic la un control de rutină, l-au testat cu etilotestul și au descoperit că fostul sportiv a avut o alcoolemie „de până la 0,40 la mie”. În fapt, alcoolemia a fost de 0,22 mg/l alcool în aerul expirat. Am scris pe larg aici despre această ciudățenie de comunicare a Poliției Rutiere care a făcut pe mulți să creadă sau să comenteze că Ilie Năstase a fost beat la volan.

„Plec din România. Nu mai vrea să stau în țara asta”

Ilie Năstase este atât de supărat încât se gândește să plece definitiv din România, pentru că în țările civilizate nu treci prin asemenea lucruri.

„M-a oprit Poliția. Băusem două beri, dar în România nu ai voie nicio bere. Și mi-au dat o amendă. Plec din România! Nu mai vreau să stau în țara asta! Mulțumesc frumos!”, a declarat Ilie Năstase pentru Libertatea. Cu câteva zile în urmă, el a avut o discuție cu soția, dar în presă au apărut zvonuri că Ioana ar fi plecat cu 350.000 de euro.

„Nu mi-am dat seama să mă uit în oglindă dacă mă urmăreşte cineva”

„Acum trei zile, tot această sursă a spus ca soția mea este plecată cu două milioane de euro, că avea în poşeta 350 de mii de euro… aseară m-am întâlnit cu soţia, la Băneasa, nu mi-am dat seama să mă uit în oglindă dacă mă urmăreşte cineva şi am plecat spre Hilton că trebuia să primesc un premiu. Am stat vreo două-trei ore acolo, am ieșit şi era un cetățean care voia să imi ia un interviu şi nu i-am dat! După vreo 15 minute m-a oprit Poliția la Ambasada Chinei, bună seara, am băut la prânz două beri, nu o să iasă, am suflat şi a ieşit zero şi puţin, dar la noi nu ştiam că e aşa.

„Nu înteleg de ce nu copiem şi noi legislaţiile europene”

I-am întrebat, cum ați venit după mine, m-aţi urmărit? Nu, domnule, am primit un mesaj de la cineva şi ne-a spus că sunteţi pe drum spre Băneasa… numai pe mine m-a oprit! Vreau să ştiu şi eu numărul telefonului care m-a dat în gât polițiștilor, că nu pot să vi-l dau, vă dă Poliţia Capitalei…

Mi-a zis: domnule, nu sunteţi penal, sunteţi foarte puţin, vă dau amenda 600 sau 13 milioane şi vă iau carnetul! Mi-a ieşit 0,011 şi daca îmi ieșea 0,01 tot o amendă îmi dădea! Nu înteleg de ce nu copiem şi noi legislaţiile europene, în care are voie omul să bea câte două pahare pe zi, unul de vin şi unul de bere sau două de bere, două de vin, şi la noi e zero?”, spus Ilie Năstase pentru România TV.