International

Începe războiul dintre Inteligențele Artificiale. ChatCPT se ia la trântă cu Bard de la Google

ChatGPT
Foto Open AI

Bard, software-ul de inteligență artificială generativă de la Google, trebuie să ajungă în Europa și în Italia. Acest concurent direct al ChatGpt ”se bazează pe informațiile de pe web pentru a oferi utilizatorilor răspunsuri actualizate și de înaltă calitate”, explică Google, care adaugă: ”am discutat cu experți, legiuitori și organisme de reglementare, inclusiv cu comisarii pentru protecția datelor, pentru a le înțelege opiniile și direcțiile. Am luat măsuri pentru a ajuta oamenii să gestioneze informațiile în mod responsabil”.

Bard, poliglotul

În timpul unei video conferințe, Jack Krawczyk, director în cadrul companiei a explicat că ”Bard este o experiență diferită de căutarea Google, o nouă paradigmă a modului în care folosim computerele”, adăugând că software-ul este accesibil tuturor.

Pentru gigantul american, extinderea acestui ”experiment conversațional de inteligență artificială”, lansat în versiune beta în luna martie ”este cea mai mare de până acum, abordarea noastră fiind una ambițioasă și responsabilă”.

Cu Bard se poate interacționa în peste 40 de limbi, inclusiv arabă, chineză, germană și hindi.

Stochează tot

Site-ul Google precizează că atunci când un utilizator interacționează cu Bard, sunt stocate conversațiile, locația, feedbackul și informațiile de utilizare. ”Aceste date ne ajută să oferim, să îmbunătățim și să dezvoltăm produsele, serviciile și tehnologiile de învățare automată Google”, explică gigantul tehnologic, adăugând că aceste informații pot fi șterse oricând din propriul cont.

Având în vedere că aceasta este o tehnologie experimentală, Google avertizează că ”ocazional, Bard poate face afirmații inexacte ca răspuns la o solicitare a utilizatorului”. ”Dacă primiți de la Bard un răspuns pe care îl considerați inexact, sau inadecvat, sau dacă întâmpinați o problemă, sau pur și simplu doriți să semnalați ceva, există o modalitate ușoară de a lăsa un comentariu”.

”De asemenea, puteți alege cât timp va stoca Bard datele dvs. în Contul dvs. Google” sau ”puteți dezactiva complet această funcție, ștergând activitatea dvs pe Bard”, explică compania producătoare.

Ce este ChatGPT și cum funcționează

ChatGPT este un tip de inteligență artificială care poate înțelege și genera text în limbaj natural. Acesta este antrenat pe cantități mari de date de text și folosește un algoritm numit transformator pentru a învăța cum să genereze text care să fie similar cu o conversație umană.

ChatGPT mai întâi este alimentat cu un set mare de date de text, cum ar fi articole sau conversații. Apoi folosește aceste date pentru a învăța tiparele și structura limbajului. Odată ce a învățat suficient despre limbaj, poate genera propriul text pe baza unei anumite solicitări sau a unui anumit subiect.