Diverse

Internauții o pun pe Greta Thunberg la pământ. Și-a înscenat arestarea. Care să fi fost motivul

Internauții o pun pe Greta Thunberg la pământ. Și-a înscenat arestarea. Care să fi fost motivul

Marți, 17 ianuarie 2023, Greta Thunberg, a fost reținută de polițiști în timp ce protesta împotriva extinderii unei mine de cărbune din vestul Germaniei. Se pare însă că situația a stat cu totul și cu totul altfel,

Potrivit informațiilor oferite de Reuters, tânăra, alături de un grup de protestatari, au fost avertizați să părăsească zona, în caz contrar vor fi luați cu forța. Nici unul nu a vrut să înțeleagă, așa că tânăra a fost luată pe sus de oamenii legii și dusă la o dubă de poliție. După ce i-au fost verificate actele de identitate, forțele de ordine i-au dat drumul.

Greta le zâmbea polițiștilor

Clipurile cu Greta în mâinile polițiștilor înainte să fie scoasă din zona minei au început să circule pe toate rețelele de socializare, doar că într-un clip postat de Catch Up Network, activista a fost văzută cum râdea și glumea cu poliția în timp ce i se făceau fotografii. De aici și până ca internauții să spună că totul a fost o făcătură pusă la cale chiar de ea, n-a mai fost decât un pas.

Falsă ca și organizația pentru schimbările climatice pentru care lucrează

„Da, arestarea Gretei Thunberg a fost pusă în scenă pentru cei din mass-media”, au scris aceștia în descrierea postării. Alți utilizatori de Twitter, printre care și Charlie Kirk, un activist politic conservator care a fondat organizația Turning Point USA, au fost că așa zisa reținere a Gretei ar fi fost „falsă”.

„Așadar, se dovedește că arestarea Gretei Thunberg a fost la fel de falsă ca și organizație pentru schimbările climatice pentru care lucrează”, a scris Kirk pe Twitter marți seară.

Arestarea Gretei Thunberg este o rușine la nivel mondial pentru Germania

Pe de altă parte, Ryan Maue, meteorolog de cercetare a mărturisit că „Politica energetică a Germaniei este un eșec total, un dezastru total și rușine la nivel mondial. Chiar dacă scenele au fost puse în scenă, arestarea Gretei Thunberg este o rușine la nivel mondial pentru Germania”.

Potrivit Associated Press, Greta Thunberg a început să protesteze alături de alți activiști sâmbătă. Aceștia au încercat să se apropie de marginea minei, dar au fost înlăturați de poliție cu bastoane și tunuri de apă.