Info Actual > Politică > Ioana Mihăilă, acuze la adresa lui Alexandru Rafila. Ce susține fostul ministru al Sănătății
Politică

Ioana Mihăilă, acuze la adresa lui Alexandru Rafila. Ce susține fostul ministru al Sănătății

Ioana Mihăilă, acuze la adresa lui Alexandru Rafila. Ce susține fostul ministru al Sănătății

Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătăţii, l-a acuzat miercuri pe ministrul Alexandru Rafila că, în loc să recupereze întârzierile din implementarea PNRR în domeniul sănătăţii, a cerut un control, ca să se verifice cum a fost elaborat PNRR în Sănătate, într-o postare pe Facebook.

„Încă nu e târziu să recuperăm „întârzierile majore” din implementarea PNRR în Sănătate. E nevoie doar de muncă şi concentrare. În schimb, ministrul Alexandru Rafila cere controale de la premierul Ciucă. Pe 7 decembrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îi trimitea o scrisoare ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila”, a scris fostul ministru, pe Facebook.

 

Fostul ministru arată că documentul poartă titlul: „Constatarea unor întârzieri majore în implementarea PNRR”.

 

Conform acesteia, ”Dan Vîlceanu îi enumera colegului de coaliţie că:

– nu era elaborat cadrul legal pentru Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate;

– nu existau criterii de prioritizare a investiţiilor în centrele comunitare;

– nu era constituită echipa de coordonare şi implementare a reformelor şi investiţiilor în cadrul ministerului.”

 

Mihăilă spune că „o săptămână mai târziu, ministrul PSD a găsit soluţia: în loc să pună osul la treabă, Alexandru Rafila a cerut premierului Ciucă în şedinţa de guvern să trimită un control, ca să verifice chipurile cum a fost elaborat PNRR în Sănătate”.

„Componenta Sănătate din PNRR a fost prima închisă cu Comisia Europeană, a fost apreciată de experţii internaţionali şi de reprezentanţii pacienţilor – acum trebuie să punem presiune pe guvern să livreze. Pentru că cel mai uşor pentru PSD este să uite de sistemul sanitar, de pacienţi, de eficienţă administrativă şi să încerce să se acopere pentru ceea ce ştie că nu e în stare să facă: reformă”, spune fostul ministru.

Ioana Mihăilă arată că PNRR în sănătate este o sumă enormă în comparație cu investiţiile din bugetul de stat, având 2,6 miliarde de euro pentru cheltuieli medicale directe și încă 400 milioane euro pentru digitalizarea sistemului.

„În schimb, trebuie să facem reforme de bun simţ, care merg în direcţiile recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene şi în direcţia nevoilor reale ale românilor. Prea mulţi pacienţi ajung târziu în spitale pentru că nu investim destul în medicina de familie şi în prevenţie. De pildă, 5 români dintr-o mie mor în fiecare an dintr-o cauză care poate fi prevenită sau tratată, dar statul român investeşte prea puţin în programe de screening sau de prevenţie”, scrie aceasta.

„România trebuie să se debaraseze de vechile obiceiuri: cheltuirea banilor publici din Sănătate fără a da socoteală”, susține Mihăilă.

Ioana Mihăilă prezintă şi ce înseamnă banii PNRR pentru Sănătate

– 25 de spitale refăcute, completate cu aripi noi sau construite de la zero;

– 3000 de cabinete medicale de familie dotate;

– 200 de centre comunitare construite şi dotate;

– 150 milioane de euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente care să reducă riscul infecţiilor asociate îngrijirii spitaliceşti;

– 69 de secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi renovate şi dotate.

„Ce trebuie să facă Alexandru Rafila pentru a lua aceşti bani? La drept vorbind, erau foarte puţine lucruri de făcut în prima etapă. Jaloanele pentru acest an în domeniul sanitar erau simplu de atins. E vorba doar de acte normative, nimic altceva. Încă nu e târziu…”, își încheie postarea Ioana Mihăilă.