Actual

Ministrul Vasile Dîncu recunoaște că nu are calități pentru a fi premier sau președintele României

Ministrul Vasile Dîncu recunoaște că nu are calități pentru a fi premier sau președintele României

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a făcut o declarație la tv care poate fi interpretabilă. Este vorba de calitățile sale de om politic.

 De ce nu îşi doreşte Vasile Dîncu nici funcţia de premier, nici cea de preşedinte

Întrebat sâmbătă seară, la Digi24, dacă ar accepta să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, Vasile Dîncu a declarat că cei care îşi doresc această funcţie trebuie să se gândească dacă sunt capabili să sacrifice.

„Nu poţi să îţi doreşti să fii preşedintele României, nu aş avea această obrăznicie şi nici această lipsă de modestie încât să cred că aş merita să îmi doresc. Cel care va fi preşedintele României sper să fie un preşedinte pe care să îl aleagă oamenii şi să îl aleagă în funcţie de vocaţia lui de constructor al ţării. Pentru foarte mulţi politicieni visul este să meargă la capăt. Eu cred însă că este o limită pe care trebuie să ţi-o înţelegi singur. Şi trebuie să înţelegi singur cât eşti capabil să sacrifici pentru această funcţie, pentru funcţia ultimă, să spunem”, a declarat ministrul Apărării Naţionale.

Cei care îşi doresc această funcţie trebuie să gândească ce sunt capabili să sacrifice

Dîncu a fost propus premier: „Voiam să fiu ministrul Culturii”

De asemenea, întrebat dacă îşi doreşte funcţia de premier al României, Vasile Dîncu a declarat că alţii au încercat să îl împingă în faţă, la un moment dat, dar că niciodată nu a abordat acest subiect cu preşedintele PSD de la acea vreme.

„Nu îmi doresc această funcţie, nu mi-am dorit-o nici atunci, chiar dacă foarte mulţi au gândit pentru mine sau au încercat să mă împingă în faţă, în acel moment nici nu mi-am dorit foarte mult această funcţie şi nici nu am vorbit cu preşedintele de atunci al partidului care era un prieten al meu, în acel moment, nu am vorbit despre asta. L-am lăsat să aleagă aşa cum poate el, după mintea lui, după simţirea lui şi a ales mai prost decât m-ar fi ales pe mine, dar nu înseamnă că eu aş fi avut un succes mai mare. Am avut o discuţie atunci şi am văzut care sunt proiectele de viitor şi m-am retras şi din viitorul guvern în care trebuia să am o poziţie. Voiam să fiu ministrul Culturii, era visul meu de a ieşi din politică”, a declarat Vasile Dîncu.

Dorințele ministrului Apărării exclude marile funcții în stat

Ministrul  Apărării Naţionale a împărtășit și visurile personale, din afara politicii. Îşi doreşte foarte mult să călătorească, să îşi scrie cărţile şi să se întâlnească cu studenţii săi.

„Îmi doresc să scriu, în acest ultim deceniu mai bun al vieţii mele, îmi doresc să călătoresc, să mă întâlnesc cu studenţii mei şi să îmi scriu cărţile pe care le am pregătite şi care sunt în proporţie de 90 la sută – 70 la sută, ceea ce înseamnă că am atâtea lucruri de făcut… încât să îţi doreşti o asemenea funcţie, trebuie să fii destul de nerealist”, a declarat ministrul Apărării Vasile Dîncu.