International

Noul val COVID-19 lovește New York-ul. Se reintroduc măștile de protecție

Noul val COVID-19 lovește New York-ul. Se reintroduc măștile de protecție
Arhivă

Autorităţile locale ale oraşului american New York au cerut luni populaţiei să revină la purtarea măştii, pentru protecție, în toate spaţiile publice interioare şi au anunţat distribuirea a milioane de teste rapide pentru a încerca să stăpânească noul val de COVID-19, relatează agenţia EFE.

Noul val COVID-19 lovește New York-ul, autoritățile recomandă purtarea măștii de protecție

O nouă, imprevizivilă și neașteptată creştere a numărului cazurilor de COVID-19  aduce New York-ul aproape de intrarea în nivelul ridicat de alertă, care este declarat oficial în momentul în care se înregistrează creșterea galopantă a internărilor pe secţiile medicale, dar şi la ATI.

Cazurile de COVID-19 s-au înmulţit puternic în ultima perioadă la New York, rata infectărilor pentru ultimele şapte zile ajungând de la 300 la 100.000 locuitori. De asemenea, și numărul de spitalizări este într-o continuă creștere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prin urmare, autorităţile locale au recomandat luni populaţiei să revină la purtarea măştii în toate spaţiile interioare. Purtarea măştii este obligatorie la New York și în transportul public.

Primăria oraşului a anunţat, de asemenea, distribuirea, în mod gratuit, a 16,5 milioane de teste de COVID-19 către populaţie şi a unui milion de măşti de bună calitate, titrează Agerpres.

Statistică îngrijorătoare

Oraşul New York a fost la începutul pandemiei unul din epicentrele mondiale de COVID-19 şi a înregistrat până în prezent peste 40.000 de decese provocate de această boală.

În total, Statele Unite au înregistrat aproape un milion de decese, la nivel mondial, din cauza pandemie, după cum arată statistica OMS.

Statul american se confruntă, în continuare, cu ”bătăile de stradă”, dintre poliție și civili, provocate de credințele rasiale eronate și mai nou, virusul care se ține scai de ei și le bate provocator la ușă.