International

Numărul total de cazuri COVID-19 în Coreea de Nord se ridică la 1. Din acest motiv, s-a decretat ”urgență națională”

Numărul total de cazuri COVID-19 în Coreea de Nord se ridică la 1. Din acest motiv, s-a decretat ”urgență națională”
Foto: Pixabay

Abia acum Coreea de Nord spune ca are primul caz COVID-19, pe care îl confirmă, raportează și înregistrează în statisticile naționale. De la acesta și până la starea de urgență națională a fost doar un pas, pe care nord-coreenii l-au făcut cu repeziciune în acest zile.

Numărul total de cazuri COVID-19 în Coreea de Nord se ridică la 1. Din acest motiv, s-a decretat ”urgență națională”

Coreea de Nord a confirmat primul caz de COVID-19 din țară, varianta Omicron. Regimul autoritar de la Phenian a menționat anterior cazuri suspecte, dar acesta este primul caz confirmat, potrivit agenției sud-coreene de știri Yonhap. Potrivit acesteia, numărul lor total de cazuri se ridică la 1.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat închiderea întregii țări din cauza primului caz de COVID, numind-o „urgență națională”.

În acești doi ani, regimul nu a raportat cazuri de contagiune de Covid-19 și nu a acceptat vaccinuri din străinătate, nici măcar cele oferite de Beijing (Coreea de Nord este singura țară din lume, împreună cu Eritreea care nu a început o campanie de vaccinare), limitându-se să mențină granițele sigilate, așa cum a făcut de fapt și înainte de pandemie, din motive de securitate politică.

Ambasadele de la Phenian sunt aproape pustii de doi ani. Personalul diplomatic și cel al organizațiilor umanitare internaționale au părăsit țara din cauza închiderii graniței cu China și Rusia, măsură luată pentru a preveni răspândirea pandemiei, motiv pentru care informațiile independente, ajung foarte greu sau nu ajung deloc în exteriorul țării.

Lockdown la Phenian

Cetățenilor capitalei nord-coreene li s-a ordonat brusc să se întoarcă acasă. Unele surse vorbesc despre un „lockdown național”, altele, despre „o problemă națională”, scrie Il Corriere della Sera, citat de Rador.

Se pare că la stațiile de autobuz s-ar fi format cozi lungi de oameni, dar au fost semnalate şi coloane de rezidenți care mergeau pe jos grăbindu-se să ajungă acasă, în timp ce din punctele de observație sud-coreene, țăranii încă mai puteau fi văzuți lucrând pe câmp.

Săptămâna trecută, linia de legătură feroviară cu China a fost din nou închisă, din cauza reapariţiei coronavirusului în provinciile chineze Liaoning și Jilin, aflate în vecinătate cu Coreea de Nord.

Presa din Phenian continuă să avertizeze populația cu privire la necesitatea de a purta măști și de a menține igiena absolută pentru a opri Covid-19.

Ordinul de a se închide acasă nu este însă o noutate pentru locuitorii din Phenian: autoritățile îl emit de fiecare dată când sosesc valuri de „praf galben”, semnalând un nivel foarte ridicat de poluare a aerului. Oamenii sunt obișnuiți cu restricțiile, așa că pentru ei, nu e nimic nou sub soare.