Actual Diverse

O filmare video face furori pe Internet: Un cangur a încercat să intre în Ambasada Rusiei din Australia

O filmare video face furori pe Internet: Un cangur a încercat să intre în Ambasada Rusiei din Australia

Animăluțele mai mici sau mai mari sunt debusolate, o balenă a ajuns în râul Sena din mijlocul Parisului, rechinii se apropie amenințător de mal, maimuțele fură copii. Și iată că și un cangur a ajuns să se dea cu capul de poarta Rusiei, în Australia ce-i drept, dar locul vizat de ”țopăilă” este al rușilor, nimic cu intenție, desigur.

O filmare video face furori pe Internet: Un cangur a încercat să intre în Ambasada Rusiei din Australia

Pare că și-a pierdut busola, după cum se vede în filmare. Este vorba despre un cangur care a încercat să intre în Ambasada Rusiei din Australia. Privind din afara continentului australian, cangurul pare să fie un animăluț simpatic, chiar adorabil. Dar pentru Australia, cangurii sunt un coșmar, deoarece numărul lor crește văzând cu ochii. Iar ei sunt cam indiscreți pentru că intră peste tot unde vor ei, în curșile și casele oamenilor, fără să țină cont de nimeni și de nimic.

Potrivit experţilor, creşterea numărului de canguri se datorează, în parte, ploilor abundente care s-au abătut asupra Australiei în ultimii ani, deoarece acestea duc la creşterea hranei disponibile pentru creșterea, dezvoltarea și respectiv înmulțirea acestora.

Iată că de această dată un cangur indiscret a încercat să intre în Ambasada Rusiei din Australia.

Angajații Ambasadei Rusiei în Australia sunt cei care au raportat tentativa de intrare ilegală a unui cangur pe teritoriul instituției. O cameră video montată pe clădire a surprins un cangur care se grăbea să intre pe poartă. După mai multe încercări eșuate, acesta a decis să își vadă, în continuare, de drumul lui oricare ar fi el, pe mai departe.

Ce zic internauții la vederea filmării viralizate:

Cangur obosit într-un city break

Bine că poarta nu era cu senzori

Avea voință cangurul, chiar vroia să intre acolo

Crezi că a citit inscripția că este locația rușilor

Era în pauza și a vrut o excursie la locația dată

A obosit după atâtea încercări și a plecat cu coada între picioare

Era amețit și a făcut cale întoarsă, a înțeles că ”Sesam deschide-te” nu merge la ruși

Și opiniile internauților nu se opresc aici.

Foto: captura video/RTV