Actual Diverse

Parcurile Disney au crescut din nou prețurile. Și posibil nu se vor opri aici, pentru că există o explicație

Parcurile Disney au crescut din nou prețurile. Și posibil nu se vor opri aici, pentru că există o explicație
wikipedia

Fiecare cu problema lui. Din această serie face parte și povestea de azi, care este un pic mai relaxantă. Și aceata deoarece nu este vorba despre criza gazelor sau energiei, ci cu totul altceva.

Parcurile Disney au o problemă de când a fost introdus un nou serviciu, accesibil online, care anterior era gratuit. Persoanele afectate de creșterea prețurilor în Disney Park sunt admiratorii, fanii, pasionații și desigur, familiile cu copii care își găsesc bucuria și relaxarea aici.

Parcurile Disney au crescut din nou prețurile. Și posibil nu se vor opri aici

Parcurile Disney din Florida și California au introdus din această săptămână noi prețuri pentru serviciul Genie Plus (online), care le permite oaspeților să evite așteptările lungi. Cu cât va crește costul? Depinde unde mergeți, în ce zi vizitați și – în California – când cumpărați suplimentul. Despre toate acestea au scris oamenii pe rețelele de social media.

După aceste noi servicii, „magia a dispărut” ca prin minune.

La Walt Disney World din Florida, cel mai aglomerat complex de parcuri tematice din lume, prețul obișnuia să fie de 15 dolari, indiferent de zi. Pentru luna octombrie, costul va varia între 15 și 22 de dolari, în funcție de cât de aglomerate sunt cele patru parcuri într-o anumită zi. După această lună? Încă nu se știe cu exactitate, pentru că este posibil să crească mai departe.

Foto: Disney

”Am deschis o căsuță de întrebări pe poveștile mele de pe Instagram pentru a vedea ce părere au oamenii despre actualizările de astăzi din parcurile Disney. Cu sute de răspunsuri până acum, cuvintele pe care le văd cel mai des repetate sunt: Stresat, Epuizat, Frustrat, Anxios, Enervat, Complicat, Obosit și Copleșit”, a scris o admiratoare a Disney Park.

”75% dintre cei care se plâng astăzi de Genie+ vor plăti pentru Genie+ la prețul maxim… și din acest motiv, Disney va continua să crească prețul. Spuneți-i că este o lovitură de bani dacă vreți, dar nu uitați că voi îi dați posibilitatea,” a scris pe Twitter un pasionat al parcului.

De câțiva ani încoace, prețul de intrare se bazează pe cerere, iar în zilele cele mai puțin aglomerate prețul unui bilet de o zi pentru o vizită în parc este de 109 dolari, iar în zilele mai aglomerate ajunge la 159 de dolari; aceste prețuri fiind neschimbate în Florida, scrie Washington Post.

Compania încurajează oaspeții să verifice aplicația My Disney Experience în ziua vizitei lor. Schimbarea este menită să „continue să gestioneze cererea puternică”, au declarat reprezentanții Walt Disney World.