Lifestyle

Ploiești devine capitala driftului în acest weekend. Peste 50 de piloți din Europa de Est vin la startul RoDrift Season Opener 2026

Ploiești devine capitala driftului în acest weekend. Peste 50 de piloți din Europa de Est vin la startul RoDrift Season Opener 2026
Sursa foto: rodrift.ro

Ploieștiul se pregătește pentru un weekend spectaculos, odată cu organizarea primei etape a Campionatului Național RoDrift 2026. Peste 50 de piloți din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria vor concura pe un traseu urban special amenajat, mașinile însumând o putere de peste 30.000 de cai.

Show de motorsport și lifestyle urban, cu peste 10.000 de spectatori așteptați

Pentru al doilea an consecutiv, RoDrift revine la Ploiești, unde străzile orașului se transformă într-o arenă urbană dedicată driftului. Organizatorii estimează că peste 10.000 de spectatori vor urmări competiția pe parcursul celor două zile.

Evenimentul nu se rezumă doar la motorsport. RoDrift Season Opener 2026 propune o experiență completă, cu food court, degustări de vinuri, muzică mixată de DJ Altoo, drift show-uri și momente speciale. Parada piloților va fi însoțită de o paradă moto, menită să transmită un mesaj privind siguranța rutieră și responsabilitatea în trafic.

Startul oficial are loc vineri, de la ora 18:00, la Shopping City Ploiești, unde publicul îi va putea întâlni pe piloți și le va putea vedea îndeaproape mașinile.

Ne dorim ca acest debut de sezon să fie mai mult decât o competiție, să fie o experiență completă pentru public și pentru comunitate. Ploieștiul oferă un cadru perfect pentru un astfel de eveniment urban, iar nivelul piloților din acest an ridică standardul competiției. Va fi un weekend intens, cu multă energie și spectacol automobilistic de top”, a declarat Denis Manea, președintele RoDrift.

Calificări sâmbătă, battle-uri finale duminică

Evenimentele principale se desfășoară sâmbătă și duminică, în Piața Eroilor, în fața Primăriei Ploiești, începând cu ora 09:00.

  • Sâmbătă: sesiuni de calificări
  • Duminică: battle-urile finale, cu dueluri spectaculoase în decor urban

Biletele sunt disponibile pe rodrift.ro, cu prețuri începând de la 70 de lei.