Actual Diverse

„Regele Asfaltului”, susținut de liderul AUR. Ce cere George Simion Guvernului României și care vor fi consecințele refuzului

„Regele Asfaltului”, susținut de liderul AUR. Ce cere George Simion Guvernului României și care vor fi consecințele refuzului
businessmagazin.ro/ jurnalul.ro
După ce Dorinel Umbrărescu, antreprenorul care controlează UMB Spedition, companie devenită deja un fel de brand regional, a scos „la linie” peste 100 de camioane, care vor intra pe șantiere, pe cele trei loturi ale secțiunii Focșani – Bacău, din Autostrada Moldovei (A7), preşedintele AUR, George Simion, a făcut marţi, 10.01.2023 o propunere, pe pagina sa de socializare, și anume aceea ca Guvernul să-i acorde companiei lui Umbrărescu contractele pentru toată Autostrada A7.

Să fie acuzați și dați în judecată

Totodată, George Simion cere ca factorii de decizie care nu sunt de acord cu propunerea sa să fie acuzaţi şi judecaţi pentru acte de sabotaj. În acest context, George Simion a scris pe facebook următoarele: „Lăsați-l pe Umbrărescu să facă toate tronsoanele din A7. Cine contestă ar trebui condamnat penal pentru sabotaj!”

FOTO facebook.com

Contractele ce urmează a fi semnate

Ulterior soluționării contestațiilor (n.r. – în urma licitației) de CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), Umbrărescu ar putea „ataca” și segmentul Bacău – Pașcani (Iași), 77 de kilometri, parte tot din A7.

Deja, așa numitul „Rege al Asfaltului” a început lucrările pregătitoare pe primul lot al secțiunii Buzău – Focșani, cu o lungime totală de 84 de kilometri. Iar, în câteva zile vor fi semnate și contractele de execuție pentru loturile de mijloc, care însumează 67 de kilometri, după soluționarea contestațiilor depuse de turcii de la Tekfen.

De asemenea, în următoarele săptămâni, UMB va putea lucra pe șapte loturi de la Buzău la Bacău:

  • 82 de kilometri între Buzău şi Focşani
  • 96 kilometri între Focşani şi Bacău,

în total 178 km.

Totodată, la aceștia se vor putea adăuga alți 77 de kilometri, deci Umbrărescu ar putea ajunge la 255 de kilometri dintre cei 320 de kilometri care compun A7, Ploiești – Pașcani.

Ce spune CNAIR

CNAIR a remarcat promptitudinea și calitatea lucrărilor lui Umbrărescu. Instituția din subordinea Ministerului Transporturilor își pune speranțele ca antreprenorul român să continue cu A7 în aceeași manieră.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu a declarat: „UMB a câștigat contractele în baza unor licitații publice. La o parte nici nu au fost depuse contestații. Lucrările pe care le-a făcut până acum arată că are și capacitatea, și voința să respecte contractele. Ca atare, ne așteptăm ca și pe noile contracte să își mențină conduita. Este un constructor puternic, care are utilaje, oameni, linii de finanțare și determinarea de a duce la bun sfârșit contractele”, scrie romaniatv.net.

Compania lui Umbrărescu deja a demonstrat ce poate să facă. Infoactual a prezentat în mai multe rânduri ce s-a petrecut și se petrece pe drumul expres Craiova – Pitești, ce va lega Bănia de București.