International

Situație dramatică la combinatul Azovstal. Rușii îi atacă pe ucraineni cu bombe cu fosfor, ca răspuns la câștigarea Eurovision

bombe

Potrivit unor surse ucrainene, citate de dpa, combinatul Azovstal a fost atacat astăzi cu bombe cu fosfor, iar unele dintre ele ar fi fost inscripționate cu mesaje legate de câștigarea Eurovisionului de către ucraineni. Utilizarea unui astfel de tip de armament este interzisă de legislația internațională, din cauza potențialului uriaș de distrugere.

Situație dramatică la combinatul Azovstal. Rușii îi atacă pe ucraineni cu bombe cu fosfor, ca răspuns la câștigarea Eurovision

Vestea folosirii bombelor cu fosfor a fost făcută publică pe Telegram de către Petro Andriușcenko, deputat în consiliul orașului Mariupol. El a postat o înregistrare video cu atacul, în care se poate vedea şi un foc de artilerie, însă înregistrarea nu a putut fi verificată din sursă independentă.

În contact cu oxigenul, aceste bombe provoacă pagube devastatoare. Acestea au o temperatură de combustie în jur de 2,000-2,500 de grade Celsius cee ace face ca ”focul să fie aproape imposibil de oprit”, a adăugat Andriushchenko.

De asemenea, Andreuşcenko a mai postat imagini cu inscripţii de pe bombe şi care ar arăta că ele au fost lansate ca răspuns la câştigarea Eurovisionului de către Ucraina, concurs care s-a desfăşurat la Torino, în Italia.

Sursa imaginilor este neclară, însă pe ceea ce se presupune că sunt bombe se poate citi în rusă „Kalush, cum ai cerut! Pentru Azovstal” şi în engleză „Ajută Mariupol – Ajută Azovstal acum”, datat 14 mai.

Potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereşciuk, în interiorul combinatului Azovstal mai sunt circa 1.000 de combatanţi, dintre care jumătate sunt răniţi, în timp ce surse ruseşti vorbesc despre circa 2.500 de combatanţi ucraineni şi mercenari străini. Ucraina a propus eliberarea unor prizonieri de război ruşi în schimbul răniţilor de la Azovstal.

„Iadul a venit pe pământ. La Azovstal”

Inscripţiile ar fi o referire la afirmaţiile solistului Orchestrei Kalush, care a lansat un apel de pe scena de la Torino, după ce a câştigat concursul.

bombe

Nu este pentru prima oară când Ucraina acuză Rusia că folosește bombe cu fosfor. Primele acuzații au fost lansate în martie chiar de președintele Volodimir Zelenski.

Între timp, partidele care sprijină războiul Rusiei urmează să fie interzise în curând în Ucraina, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat o lege în acest sens votată la începutul lunii mai în parlament, potrivit site-ului web al Parlamentului Ucrainei. Scoaterea în afara legii vizează partidele care justifică sau neagă invazia rusă asupra Ucrainei, care a început în februarie.

Autorităţile ucrainene au blocat în martie activitatea a peste zece partide care se presupunea că aveau legături cu Rusia.

Noua lege urmează să intre în vigoare la o zi după publicarea sa oficială.

Rusia a fost exclusă de la concursul Eurovision din cauza războiului declanşat asupra Ucrainei.