Cele mai importante evenimente sociale din actualitatea internă și actualitatea externă. Invatamant, sanatate, asistenta sociala, cultura, religie, sprijin pentru copii si batrani
Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.550.203 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care...
Sâmbătă dimineaţa au continuat manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, cu aşezarea Sfintelor Moaşte în Baldachinul Sfinţilor. În...
În urma discursurilor ținute de unii clerici „s-au exprimat public asupra unor chestiuni de interes național, mai ales cu opinii pro sau...
Trei pacienţi confirmaţi pozitiv la COVID-19, care se află în terapie intensivă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului „Sf.Spiridon”...
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a transmis situația din zi iar rezultatul este un adevărat record pentru...
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, IPS Calinic, a transmis un mesaj credincioșilor: În aceste vremuri de grele încercări pentru sănătatea oamenilor de pe...
Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a susținut o conferință de presă unde a vorbit despre măsurile luate...
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, a precizat vineri că unele dintre măsurile care vor fi luate în contextul pandemiei vizează interzicerea...
Coronavirus în România, 22 Octombrie! Ce s-a întâmplat cu numărul cazurilor în ultimele 24 de ore. Grupul de Comunicare Strategică a transmis...
Dana Deac, dezvăluiri despre lupta cu cancerul. Jurnalista și-a deschis sufletul și a vorbit despre bătălia cu boala nemiloasă, care a recidivat...
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), cea mai mare asociație care reprezintă pacienții din România, a lansat joi, în cadrul Forumului...
Cristian Diaconescu, liderul Partidului Mișcarea Populară, a declarat joi, la Iaşi, că PMP solicită de urgenţă implementarea unui program naţional de...
Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Gurie, care era internat de două săptămâni la Spitalul Judeţean din Deva cu COVID-19, a murit, joi,...
Biserica, zguduită din temelii. Un celebru episcop a fost răpus de COVID-19. Numărul deceselor cauzate de coronavirus a crescut astăzi la 448....
Vaccinarea este importantă pentru a opri răspândirea coronavirusului, dar, în situația actuală a României, sunt necesare mai multe restricții – spun tot...
Bilanț coronavirus, joi, 22 octombrie. Evoluție copleșitoare a valului patru: Mii de infectări noi și sute de decese. Evoluție copleșitoare a valului...
Dana Chera rupe tăcerea. Ce e atât de greu să facă statul ce e normal în vreme de criză sanitară devastatoare –...
Românii, singuri în fața bolii. Părintele Vasile Ioana a transmis că „nu mai avem stat care să ocrotească cetățenii”, așa că „acum...