Actual

Val de proteste! Angajații din Sănătate cer urgent salarii mai mari

Val de proteste! Angajații din Sănătate cer urgent salarii mai mari
sursa foto g4media

Un nou val de proteste a pus stăpânire pe țara noastră. Lucrătorii din Direcțiile de Sănătate Publică cer o majorare salarială urgentă.

Lucrătorii DSP protestează în fața Ministerului Sănătății. Aceștia cer măsuri imediate de majorare a salariilor, deoarece susțin că sunt ținta unor discriminări. În cadrul unei discuții de două ore, sindicaliștii s-au adresat reprezentanților Ministerului Sănătății.

„A fost o întâlnire tehnică. Am spus foarte clar: vrem ca toate categoriile profesionale din Direcţiile de Sănătate Publică să intre pe această corectare a salarizării. La acest moment s-a convenit marţi încă o întâlnire. Până nu avem un document clar, care să certifice ceea ce noi am solicitat. nu ne vom opri din proteste. Există toate şansele ca de luni să se blocheze activităţile în mai multe Direcţii de Sănătate Publică din România”, a spus Marius Sepi, reprezentantul Sindicatului Naţional Forţa Legii, conform Daily Business .