Actual Diverse

98 de kilograme și 5 metri. A fost prins cel mai mare piton din Florida, de înălțimea unei girafe

98 de kilograme și 5 metri. A fost prins cel mai mare piton din Florida, de înălțimea unei girafe

Pitonul birmanez, prin caracteristicile lui unice, depășește speciile indigene, ca volum și lungime. Pitonul birmanez este una dintre cele mai mari 5 specii de șerpi din lume. Acesta a fost prins de doi americani pasionați de călătorii captivante și exotice, cu scopul principal de a ajuta vietățile (video).

98 de kilograme și 5 metri. A fost prins cel mai mare piton din Florida, de înălțimea unei girafe

Are 98 kg și o lungime de aproape 5 m, femela piton birmanez a fost prinsă după ce cercetătorii au folosit un mascul „cercetaș” pentru a o găsi. Ea se strecura prin pădurea Everglades din Florida când biologii au dat de ea, cu ajutorul pitonului mascul numit Dionysus, echipat cu un emițător radio.

Cercetătorii au anunțat evenimentul direct pe Instagram. Iată ce au spus aceștia:

Acest piton MONSTRU a fost capturat de Kevin Pavlidis (FWC, Python Action Team) și Ryan Ausburn (South Florida Water Management Python Elimination Program). Kevin face parte, de asemenea, din echipa de salvare a aligatorilor Gator Boys Alligator Rescue Team aici, în parcul nostru, și suntem foarte mândri de munca pe care o face ajutând ecosistemul Everglades!

Acesta s-a oprit într-un loc din partea de vest a pădurii. „Știam că se afla acolo cu un motiv, iar echipa l-a găsit cu cea mai mare femelă pe care am văzut-o până în prezent„, a declarat Bartoszek, unul dintre cercetători. De asemenea, s-a descoperit că era însărcinată, având un număr uimitor și anume 122 de ouă.

Cel mai mare mascul găsit până acum, în această zonă, avea 4,5 metri și cântărea 90 kg.

Femela birmaneză, care a stabilit un record, ucisă de cercetătorii de la Conservancy of Southwest Florida avea aproximativ înălțimea unei girafe dacă era întinsă vertical, potrivit biologului de stat Ian Bartoszek, citat de BBC.

Pitonii sunt considerați  dăunători în Florida, de aceea sunt sacrificați. Ea s-a luptat cu biologii timp de 20 de minute înainte de a fi „supusă„, au declarat aceștia miercuri.

Pitonul mâncase un cerb întreg

Ultima ei masă a fost un cerb întreg cu coadă albă și se îndrepta spre o întâlnire cu un șarpe mascul când cel mai mare piton găsit vreodată în Florida și-a găsit sfârșitul. Se estimează că acest piton avea vârsta de aproximativ 20 de ani.

Cercetătorii vânează pitoni în Florida de peste 10 ani, în încercarea de a proteja speciile native din ecosistemul regiunii.

De la înființarea din anul 2013, programul pentru pitoni al Conservancy of Southwest Florida a anihilat peste 1.000 de pitoni de pe aproximativ 160 de kilometri pătrați din sud-vestul Floridei.

Concurs de vânat pitoni, în august

Florida organizează, de asemenea, un concurs anual prin care solicită ajutorul publicului pentru a vâna pitoni. „Python Challenge” se va desfășura între 5 și 14 august și se așteaptă să atragă aproximativ 600 de participanți din 25 de state diferite. Premiile includ 2.500 de dolari (2.050 de lire sterline) pentru cei mai mulți șerpi capturați și 1.500 de dolari pentru cel mai lung șarpe capturat.

Câștigătorul de anul trecut a prins 223 de pitoni. Cel mai lung șarpe a avut o lungime de 4,5 metri.

Toți șerpii trebuie să fie uciși în mod ”uman”, prin metode medicale, care să nu producă mare suferință, după cum au spus cei implicați în activitatea de salvare a faunei din statul Florida.

Foto: spy news / video: youtube