Actual

Autoritățile chineze dau asigurări investitorilor că situaţia în Hong Kong rămâne sub control

Autoritățile chineze încearcă să liniștească spiritele la Hong Kong, unde populația se teme că guvernul central al Chinei încearcă să îi limiteze drepturile, dar şi să le dea asigurări investitorilor că situaţia în oraş rămâne sub control.

Premierul Hong Kong-ului, Carrie Lam, a dat asigurări astăzi că pachetul de legi privind securitatea națională, propus de Beijing, nu va afecta drepturile și libertățile cetățenilor și le-a cerut acestora să aibă răbdare până când legile vor fi publicate, transmite Reuters.

Beijingul a anunțat, săptămâna trecută, că va impune de la centru cadrul legal pentru sancționarea subversiunii, terorismului, separatismului și amestecului străin sau oricăror altor acte care ar amenința securitatea națională.

Anunțul a dus la un val de critici în întreaga lume, iar în Hong Kong au avut loc proteste, unde s-au înregistrat ciocniri între demonstranți și forțele de ordine, care au arestat peste 200 de persoane. Oponenții pachetului de legi spun că acesta marchează sfârșitul acordului ”o țară, două sisteme”, care îi dă insulei drepturi și libertăți ce lipsesc în restul Chinei.

Beijingul insistă că un astfel de cadru legal ar fi trebuit adoptat de legislativul din Hong Kong, conform legii fundamentale a acestei foste colonii britanice, care a redevenit parte din China în 1997. Proiectul a fost, însă, abandonat după ample proteste, care au avut loc în 2003. Un val de manifestații pro-democrație, anul trecut, a determinat Beijingul să forțeze acum adoptarea legii de la centru, transmite RRA.