International

China își precizează poziția, în momentul escaladării conflictului ruso-ucrainean către Transnistria și Moldova

China își precizează poziția, în momentul escaladării conflictului ruso-ucrainean către Transnistria și Moldova

China încă speră ca părțile „să păstreze calmul și să-și exercite reținerea”, să „facă pace cât mai curând posibil” și să evite ca Europa și restul lumii să plătească un preț mai mare, a transmis purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Wang Wenbin, într-o conferință.

China își precizează poziția, în momentul escaladării conflictului ruso-ucrainean către Transnistria și Moldova

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a fost întrebat, în cadrul unui interviu difuzat luni de televiziunea rusă, despre riscurile izbucnirii unui al treilea război mondial în paralel cu criza rachetelor din Cuba din anul 1962. Lavrov a spus că descurajarea nucleară este „poziția de principiu” a Rusiei, dar pericolul este „grav și nu poate fi subestimat.”

„Nu aș vrea ca aceste riscuri să fie umflate artificial acum”, a spus Lavrov, „dar pericolul este grav, este real, nu poate fi subestimat”.

La câteva ore după declarația îngrijorătoare a oficialului de la Kremlin, a venit și un apel la calm dinspre China, un stat apropiat de Rusia:

”Nimeni nu vrea să vadă izbucnirea unui al treilea război mondial”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe Wang Wenbin, într-un briefing de presă.

China îndeamnă la calm în aceste momente tensionate

Wang a reiterat speranța Chinei ca părțile „să păstreze calmul și să-și exercite reținerea” și să „realizeze pacea cât mai curând posibil și să evite aplicarea unui preț mai mare Europei și lumii”.

„Ar trebui să reflectăm la modul în care vârtejul conflictelor geopolitice a crescut din nou în Europa, la mai bine de 30 de ani după încheierea Războiului Rece”, a spus Wang.

China îşi exprimă sprijinul pentru „suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor naţiunilor”, însă nu menţionează niciodată în mod public încălcarea de către Rusia a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi chiar rezistă în mod explicit apelurilor de a condamna Rusia. În schimb, canalele oficiale chineze subliniază în mod repetat „problemele istorice complexe” din spatele situaţiei din Ucraina, evitând orice acuzaţie.

Mai mult decât atât, China a susţinut politic Rusia în conflictul din Ucraina şi a refuzat să condamne invazia, spunând că principala cauză a crizei sunt SUA şi NATO.